Frumoasa din pădurea adormită, varianta originală (18+)

Basmele sunt frumoase. Mai sunt și duioase, pline de pilde și ne transmit nouă profunda înțelepciune țărănească pentru că, știe oricine, de acolo își trag ele originile. Respectiv din moși strămoși și din învățăturile ancestrale. După cum v-ați dat seama, despre basme basme vorbim azi, nu despre discursuri politice, promisiuni electorale și alte povești tot de influență ancestrală, ba chiar animalică am putea spune.

Și, pentru că redactorul nostru șef a ajuns la vârsta la care se dă în vânt după basme, ba i-a mai și scos peri albi departamentului de marketing cu treaba asta (aproape toți perii albi disponibili), am zis să vă delectăm și pe voi cu câteva povești. Promitem că nu facem concurs, gen care adoarme primul, ca în cazul mai sus menționat. Ah, mai promitem că nici nu scornim basme la minut, că omul, când e între lumea reală și lumea viselor, nici nu mai realizează, spre exemplu, că „o capră” n-a avut niciodată „un moș și-o babă”, ci invers, că așa am auzit când se băgau șeful și marketingul la culcare. În fine.

Azi vom vorbi despre incredibil de emoționanta poveste a „Frumoasei din Pădurea Adormită”. Dar, cum noi suntem tipicari, mergem la originile poveștii și la variantele originale. Se zice că basmul a pornit ca o poveste din asta populară, undeva prin secolul al XIV-lea, poate chiar și mai devreme, și a fost culeasă de unul dintre fondatorii genului literar al basmului, napolitanul Giambattista Basile. Asta în 1634. Vreo 60 de ani mai târziu, Charles Perrault, un alt stâlp îl acestui gen, venea cu varianta sa. La final, se băgau și frații Grimm în seamă. Noi ne oprim azi la prima versiune.

Și zicea Basile că exista o prințesă frumoasă taaaare, evident că blondă (că tot vorbisem noi despre blondine săptămâna trecută) care, na belea, se înțeapă în deget când țesea ea niște in. Apropo, o vrăjitoare prezisese în prealabil că asta va feșteli flamura dacă se înțeapă în orice. N-a mierlit-o, deci nici vrăjitoarea nu era vreo mare sculă, dar ceva știa ea căci, uite, prințesa a adormit. Iar am uitat o treabă, căci basmele nu sunt chiar departamentul nostru forte, apreciați și voi eforturile așa cum sunt. Uitasem că pe prințesă o chema Talia.

Și uite așa, dragii moșului, a adormit asta de zici că băuse o noapte întreagă în port cu marinarii, și a ținut-o așa într-un somn, zeci de ani de zile, de crăpaseră toți din neamul ei între timp. Și, cum le sforăia ea acolo, un prinț rătăcitor a dat peste ea în castel, că altă treabă n-avea și ăsta. Când a văzut el ce piesă era prințesă, manța mia, i s-au aprins călcâiele de nu se poate. Așa zicea autorul, dar noi putem trage concluzia că acele „călcâie” sunt doar un eufemism pentru alte părți ale corpului, pe care nu se cade să le pomeniți copiilor. Veți vedea imediat de ce. Și ce a făcut prințul? A luat-o pe Talia de talie, a așezat-o bine pe pat și, cităm răspicat: a cules primul fructul iubirii. Auzi ce disperat și ăla!

Aici, propunem să trimiteți copiii în altă cameră, că îi lăsați, săracii, cu traume emoționale permanente. Cum a așezat-o prințul în pat pe Talia putem doar să ne imaginăm, căci autorul nu intră în așa detalii. Dar știm sigur că a cules, taică, la fructe din alea ale iubirii, de-a zgâlțăit-o p-asta până i-au sărit cerceii din urechi. La final, după ce i s-au dezumflat călcâiele, prințul a lăsat la căpătâiul fetei un inel și-a plecat la ale lui. Dacă ne zicea Basile că a lăsat ăla vreo hârtie de-o sută, puteai direct să îți bagi picioarele în el de basm. Distrugea inocența copiilor, tembelu` naibii. Și nu doar că a plecat prințul, dar a lăsat și fata grea care, după nouă luni, a născut doi copii. Tot dormind, ea nu știuse nimic. Eheei, și uite că ajungem la final, unde unul din copiii ăia doi trage cu gurița inul de pe degetul Taliei, iar prințesa se trezește.

Cum ar veni, s-a culcat aia adolescentă neprihănită și s-a trezit singură pe lume, violată și cu doi minori în spațiul locativ. Ce spanac o fi înălțător la asta și de ce nu l-a prins nimeni pe Basile să-i dea un cap în gură pentru halul ăsta de basme, nu avem de unde ști. Mă rog, a încearcat el să o dreagă cum că Talia, luând inelul, află cine e infractorul, se căsătoresc și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Dar parcă mai rezolvi ceva după tot ce-a zis disperatul ăla? Rămâi naibii cu sechele. Dar faptul e consumat, asta e, nu te pui cu înțelepciunea populară. Acum, ca să fim noi siguri, nu încercați asta acasă! Adică mergeți pe mâna noastră și nu spuneți basmul copiilor! La asta ne refeream.

Sursa foto: wikimedia commons