Rețete antice cu morcovi, din cea mai veche carte de bucate

Ați citit ieri postarea despre morcovi și ce ați zis? Aaaa, ne dau ăștia informații ușoare, știute de toată lumea, respectiv le găsești pe toate drumurile. Dacă așa ați spus… rușinică! Nu v-am obișnuit noi că dăm chestii mai puțin știute? Dar ce să facem dacă unele informații necesită ditamai spațiul? Iar cu morcovul, s-avem pardon, nu se glumește (poate de asta a considerat o cititoare că facem „niște sărăcii de spirite”) și nici nu se face economie la spațiu. Măcar atât să putem face și noi pentru el, că destul a fost desconsiderat.

Prin urmare, astăzi mergem la cea mai veche carte de bucate din Roma antică, ba chiar cea mai veche carte de bucate completă din lumea asta, că sunt una și aceeași… De Re Coquinaria a lui Marcus Apicius. Apicius e clientul nostru mai vechi, am mai dat rețete din cartea lui, dar niciodată una pe bază de morcovi. Ei, azi ne-am enervat, prin urmare primiți două rețete romane care să vă inspire să gătiți ceva ca în vremurile bune ale Imperiului.

Bașca, garantat, o să vă vină să vă uitați numai la Gladiatorul, Spartacus ăla cu Kirk Douglas (nu serialul nou, neo-zeelandez, care e mai mult pornache decât istoric) sau filmul original „The 300 spartans”, din 1962, că au greșit ăia costumele și toată armata spartană e echipată fix cu uniforme romane. Ah, să nu uităm, vedeți că v-am zis de ieri că grecii și romanii erau convinși că morcovii au proprietăți afrodiziace. Deci, dacă vă vine chef și de vreo orgie sănătoasă, de-aia cu chirăituri, togi și vin la amforă, de la rețetele lui Apicius să știți că vi se trage.

Buuun. Rețeta 1. Zice Apicius așa: Ia luați voi niște morcovi, echivalentul a vreo juma de kil, și curățați-i energic, apoi tăiați-i frumos, pe lung, în bucăți de mărimi egale. Luați bucățile și puneți-le la fiert. Când pot fi pătrunși ușor, morcovii se scot de acolo. Acum vine și partea interesantă, că până aici v-am rupt gura. Într-o tigaie se încinge puțin ulei de măsline, la care adăugați mentă tăiată mărunt (vreo 8 frunze), plus niște chimion. Când începe să se simtă mirosul de mentă și chimion gătite adăugați morcovii, o cană de vin alb, puțin oțet și sare după gust. Lăsați să fiarbă până scade apa, iar lichidul rezultat formează un fel de glazură pentru morcovi. Aia e tot. Mai rămâne să scoateți morcovii pe un platou, să adăugați piper și să asezonați totul cu mentă proaspătă. Caligula o să scrie pe voi.

Ah, mai zice Apicius că, dacă suferiți de dureri abdominale, e bine să adăugați un sos la toată treaba asta. La sos ne dă doar ingredientele, dar bănuim că și astea se făceau cumva fierte: Piper, leuștean, pătrunjel, mentă uscată, mult chimen, miere, oțet și …bulion. Ce e bulionul ăla nu ne mai spune. Probabil să fie sos garum, din ăla de pește fermentat, de care nu a mai făcut nimeni cum trebuie de pe vremea bizantinilor. Puneți și voi niște zeamă de lămâie, că oricum nu știe nimeni ce gătiți acolo.

Rețeta 2. Se iau niște morcovi, vreo 4, se ccurăță și se pun la fiert, cu puțină sare. Apropo, focul să fie mic, nu vă zgârciți la gaze. Separat, într-o tigaie, băgați niște unt la topit, tot la foc mic. Când s-a topit untul, adăugați mentă, coajă de portocală, smântănă groasă, sare și puțin piper. Nu țineți mult, aici e șmecheria, că se alege praful. Puneți repede și morcovii fierți și faceți un piure din tot ce e acolo. Pe rezultatul final puteți adăuga și mai multă coajă de lămâie și sare. Aia e. Ave Apicius!

Apropo, dacă vă întrebați de unde spanac cunoșteau romanii portocalele, să știți că și noi ne-am întrebat. Știau și de portocale și de lămâi, fiți de pace, am întrebat noi. Doar că astea erau rare și se considerau un fel de lux. În concluzie, Apicius a plecat de la ideea că recomandă rețetele sale unor doamne și domni cu obraz fin. Numai pentru asta și trebuie să îl apreciați.

Sursa foto: pixabay