Povestea morcovului

Ce ne-am face noi fără morcovi? Terminați am fi. Știți voi vreo rețetă de tocană, de supă, de ciorbă sau alte mâncăruri de pe la noi care să înceapă fără măcar un morcov? El este vedeta! Soțul cepei, că merg împreună la orice. Și, săracul de el, nici măcar nu îi acordați atenția cuvenită. Să purtați și voi, spre exemplu, tricouri sau șepci cu poze tematice + inscripția „I love morcove!”. Așa ar merita. E prietenos și cu copiii, că e printre primele legume pe care le încearcă omul când trece de la biberon la altceva. Mai rar așa bunătate și, tot așa, mai rar legumă desconsiderată. De aia îi vom dedica o mică doză azi, ca să dăm o mână de ajutor la reabilitarea lui.

Știați că primii morcovi domestici au apărut prin Persia acum vreo 6.000 de ani? Mai precis prin zona Afganistanului? Dacă știți, brava vouă! Dacă nu, luați pix și foaie, notați, că merită! Și nu doar că au apărut acolo, dar nici măcar nu erau portocalii. Nici vorbă. Primii morcovi erau fie albi, fie roșii. Așa au intrat în antichitate, pe la romani, greci și alții, de erau ăia să leșine de admirație. Și nu doar că erau disperați după morcovi, dar consumau totul de la ei.

Romanii chiar spuneau că frunzele și semințele sunt nebunie, și te fac mai potent. De aia notau ei că mâncau „pastinaca”, ceea ce poate fi și păstârnac, dar asta contează mai puțin, ca să fie mai potenți. Grecii la fel, doar că ei îi spuneau philtron. Caligula, spre exemplu, zice-se că le servea mesenilor platouri cu morcovi ca să îi vadă cum li se stârnesc simțurile sexuale „ca la sălbăticiuni”. O mai fi fost și efectul placebo pe acolo, n-avem de unde ști. Oricum, e cert că odată cu destrămarea Imperiului Roman, morcovii cam dispar din bucătăria europenilor. Revin cu elan în secolul al VIII-lea, aduși de mauri, și nici că au mai ieșit din uz. Faza este că noi nu știm exact când au apărut morcovii ăștia de culoare portocalie. Cum spuneam, pentru cea mai mare parte din istorie, ei au fost fie roșii, fie albi, fie mov, numai portocalii nu. Se pare că au căpătat culoarea asta în urma încrucișării speciilor vechi.

Acum, dacă vă zic unii că varianta portocalie a apărut tot prin Afganistan, asta prin secolul al X-lea d.Hr., să le spuneți din partea noastră că mănâncă rahat. Nici vorbă de așa ceva! Ăștia ar trebui bătuți numai în gură, că dezinformează populația inocentă, gata să creadă orice. Vă salvăm noi însă, ca de fiecare dată. Uite, știm cert, a se vedea poza, că morcovii portocalii existau deja în secolul al VI-lea, în Bizanț. Așa i-a pictat cineva acolo, zice-se după un model și mai vechi, din secolul I., după Dioscoride. Acum, mai există un desen ca ăsta, tot de prin secolul al VI-lea și tot după Dioscoride, dar morcovul e roșu. În concluzie, nu știm ce a pictat medicul antic, dar e clar că bizantinii aveau morcovi portocalii.

Chiar și astfel, varianta asta, atât de răspândită azi, nu a devenit comună decât târziu, după secolul al XVII-lea. Zic unii că olandezii i-au promovat pentru că aveau culoarea cu pricina pe steag, plus îl aveau pe William de Orange care s-a bătut cu spaniolii și trebuia celebrat cumva. Vraja mării, nu e așa. Știm toți că olandezii spun numai prostii. Ia să ne mai lase în Schengen-ul nostru cu povești din astea, că mai avem noi pe unii pe aici, pe aproape, care zic că au fost primii peste tot. Olandezii lipseau, că în rest le aveam pe toate.

Acum, dacă tot ne-am apucat de destrămat mituri, cică morcovul record, cel mai mare și mai mare, a fost recoltat de fermierul John Evans, în 1998, în Palmer, Alaska. Ar fi avut vreo 8 kile și jumătate. Nici pomeneală, dragi tovarăși! Deși nu au fost încă menționați în Cartea Recordurilor, cei mai mari morcovi din lume au fost semnalați în România. Unde? Stați să vină din nou alegerile și vă aduceți voi aminte. Sau, dacă preferați ceva mai rapid, vedeți că o să vă vină facturile la iarnă. Morcovoi ca ăia nu veți găsi nicăieri. În fine! Mai erau multe de spus, dar ne-am lungit cât ziua de post și nu mai avem spațiu. Mai dăm și mâine.

Sursa foto: wikimedia commons