Ospățul păunilor sau cât de fastuoasă a fost lansarea unei cruciade care nu a mai avut loc

Hai că a trecut prima jumătate a lunii, v-a intrat leafa, pensia, dividendele și ce alte surse de venit mai aveți voi. Ați plătit dările, ca orice contribuabil conștiincios, iar acum stați și vă întrebați ce să faceți cu porcoiul nesimțit de bani care v-a rămas. Nu intrați în panică, de asta suntem noi aici, ca să găsim soluții la problemele voastre de zi cu zi! În acest scop, vă dăm un exemplu legat de ce ați putea face cu banii. Respectiv, când ați dat, dom`ne, ultima petrecere? Să chemați vecinii, prietenii, lumea de pe stradă, apoi să vină și miliția, pompierii și hingherii din cauza tămbălăului? Ei bine, iată un exemplu care vă poate inspira, ca să nu mai îndesați saltelele cu bani și să vă treziți pe urmă anchilozați, cu torticolis și alte cele.

Așadar, la scurtă vreme după căderea Constantinopolelui (29 mai 1453), Papalitatea a luat „altitudine” și s-a gândit să o pună de o cruciadă în scop de recucerire a localității cu pricina. Pentru asta, a apelat la cel mai în vogă monarh al vremii, Filip al III-lea cel Bun, duce de Burgundia, care deja se dovedise competent, în sensul că se bătuse cam cu toți vecinii și mai și câștigase. Iar Filip a mirosit oportunitatea și s-a conformat. Ca să arate că e decis să meargă până la capăt, omul a organizat una dintre cele mai fastuoase petreceri din istorie, ceea ce vă dorim și vouă să ne chemați când vă hotărâți.

Petrecerea asta a rămas în istorie sub numele de „Ospățul fazanilor”. Nu doar pentru că s-ar fi mâncat mulți din ăștia acolo, ci pentru că, la un moment dat, a fost adus acolo un fazan viu și toți cavalerii s-au jurat pe el că vor merge până în pânzele albe cu treaba cu Constantinopolul. De ce pe un fazan? Din cauză de simboluri care ne scapă. Dar, până la fazan mai e cale lungă. Party-ul s-a ținut la data de 17 februarie 1454 în Lille, Franța.

O să spunem că, din datele lăsate posterității de Olivier de la Marche, cronicarul vremii, au existat trei mese gigantice. Pe una dintre ele se afla o prăjitură uriașă, din care cântau 24 de muzicanți. Pe o alta, o nouă prăjitură, sub forma unei biserici, cu clopote, orgă, tot tacâmul, ba chiar și un cvartet de cântăreți. Pe a treia au curs nenumărate feluri de mâncare și băutură toată noaptea. Dar astea erau doar mizilicuri. Spectacolul era cel mai important.

Ideea era să îl prezinte pe Filip ca pe un cuceritor, iar toată istoria lumii și toate miturile să fie îndreptate spre el. În acest scop, au fost confecționate mai multe nave, turnuri, cetăți, toate comestibile și de domensiuni considerabile, care să treacă prin sala de banchet. La un moment dat, un actor deghizat în turc, urât cu spume, trebuia să aducă acolo un elefant acționat mecanic pe care se afla alt actor, deghizat în femeie. Femeia era Constantinopolul, dacă nu v-ați prins. Ăla începea să plângă, să se văicărească, și să ceară ajutorul cavalerilor Ordinului Lânii de Aur, ordin înființat chiar de Filip în anul 1430.

Că avea el o fixație cu Iason și lâna de aur reiese și din faptul că mitul lui a fost reluat cu o reprezentație grandioasă, în care creștinismul se îmbina cu mitul elen, iar Filip era chiar Iason care pleca pe mare și rezolva problema. Ați prins unde bătea, nu era chiar subtil. Ca să nu o lungim prea tare, vom mai spune că au fost aduse acolo sute de păsări și animale mecanice (lebede, fazani, vulturi etc.), ba chiar și un cal care cânta și mergea cu spatele. A mai fost și o pădure artificială în care au fost plasați strategic lei adevărați. Plus un dragon care sufla flăcări, dar ăsta era tot mecanic.

Apropo, meniul consta în minim 50 de feluri de mâncare per mesean. Acum, că li s-o fi tras de la indigestie, de la mahmureală, de la prea mult tămbălău, cert e că lumea era deja obosită de luptă după așa chiolhan. În concluzie, nu s-a mai făcut nicio cruciadă, iar Constantinopolul a rămas unde știm toți, până în ziua de azi. Sperăm că v-am ajutat, că v-am fost sursă de inspirație, și vă așteptăm cu invitația că noi n-am făcut nimic de mâncare weekendul ăsta.

Sursa foto: wikimedia commons