A trecut weekendul, gata, vă băgăm la chestii grele. Spre exemplu, azi luăm în discuție unele mituri istorice, cu exemple cu tot, ca să priceapă toată lumea ce a vrut să spună autorul. Dacă ați fost atenți, acum mai multă vreme vă povesteam despre legenda aia dubioasă pe care o regăsești în mai toate cetățile și castelele din România. Unde te duci, trebuie să aibă ăia o fântână. Toate bune și frumoase, că apa e bună, mai ales dimineața, după o seară prelungită cu aperitive de vin. Problema e că fântânile alea, toate în păr, și sunt câteva zeci, au fost săpate de doi prizonieri turci. Dom`ne, da` peste tot.
Nu ni se spune dacă nu cumva sunt aceeași. Le dădeau unii drumul când terminau treaba, doar ca să îi prindă alții mai la sud. Bieții turci, așa au lucrat de le-a ieșit sufletul vreo două, ba chiar trei sute de ani. Sau, dacă or fi fost diferiți, să fi schimbat și creatorii poveștilor registrul. Să fi zis și ei măcar că erau trei turci. Ce? Le cădea moțul românilor dacă prindeau unul în plus? Asta e, ți se pune pata pe o legendă, îi dai cu ea până la capăt. Ce-o fi o fi. De aici mai putem deduce și că nu prea e indicat să crezi toate brașoavele. Și iaca exemple!
A auzit toată lumea de conducători din ăia cu probleme la scufiță, care pun niște meșteri mari, calfe și zidari, să le facă lor o coșmelie ce n-a văzut Parisul. Ăia o fac, doar ca să sfârșească fie cu ochii scoși, fie morți de-a binelea, ca să nu mai facă și altora ceva similar. La noi are ștate vechi povestea. Începe cu Decebal care și-a ascuns comoara sub un râu și, după aia, a ucis toți muncitorii. Mă rog, pe ăia pe care i-a mai prins, că tot au scăpat unii ca să îl dea în gât la romani.
Povestea continuă cu meșterul Manole care face el ce face și sfârșește pe post de deltaplan. Și nici nu poți să zici că făcuse vreo Catedrală din Aachen. A făcut omul acolo, cât i-a ieșit și lui, cu resurse locale. Și tot i s-a luat piuitul, cică să nu mai ridice așa minunăție, că află Papa de la Roma și dărâmă Vaticanul de oftică. De ăia din Bizanț nici nu mai spunem, că deja se agitau cu dinamita pe lângă Basilica Sf. Sofia când au aflat ce făcuseră valahii.
În fine. Noi azi o să dăm și un exemplu din afară, căci cu astea neaoșe ne-am cam lămurit. Și uite așa ajungem la Ivan cel Groaznic și la Catedrala Sf. Vasile Blajinul care, între noi fie vorba, chiar e o minune arhitecturală. Zice legenda că, satisfăcut pe deplin de ceea ce făcuse arhitectul Postnik Iakovlev, țarul Ivan ar fi poruncit să i se scoată omului ochii. Nu de alta, dar poate prindea vreun contract prin altă parte și făcea și acolo vreo chestie similară. Povestea a persistat până azi.
Ceea ce e cu adevărat dubios este că, în cazul lui Iakovlev, avem dosarul omului cu lucrările efectuate de-a lungul vieții. Iar de acolo deducem două aspecte importante. Fie ăsta era cel mai tare arhitect din istorie, fie toată povestea e o brașoavă. De ce? Pentru că omul a proiectat și construit zidurile și, ulterior, catedrala din Kazan între anii 1561-1562. Ah, am uitat să spunem că fusese orbit în 1560. Apoi, s-a întors la Moscova în 1588, la 4 ani după moartea lui Ivan, și a mai construit ceva pe la partea de nord a catedralei. Între timp, mai proiectase și construise și bisericile din Murom, Vladimir, Starița și încă una prin Tatarstanul de azi. Ceea ce nu e rău deloc pentru un orb. Sau, mai degrabă, s-o lase ăștia jos de legendă, că măcăne rău de tot.
Sursa foto: pixabay.com
0 comments on “Despre mituri istorice dubioase și credibilitatea lor”Add yours →