Despre Jeanne Louise Antonini, femeia corsar și infanterist din armata Franței (fără să știe nimeni că e femeie)

Despre madam Jeanne Louise Antonini e posibil să nu fi auzit, că nu e un nume care să fi făcut istorie prin părțile noastre, ba nici prin alte părți, cu excepția Franței. Povestea gagicii este însă foarte interesantă, și de aia o menționăm noi azi, ca să vedeți ce puternice sunt femeile și cum pot face treburi de bărbat, de rămân masculii cu gura căscată, mai ceva ca la dentist. Așadar, citiți, notați, verificați, documentați-vă mai departe, că e bine să aveți o cultură generală bogată.

Jeanne s-a născut în 1771, la Ajaccio, în Corsica. Paranteză, la una din echipele locale din Ajaccio a jucat Adi Mutu de a făcut rahatul praf pe acolo, dar nu despre asta era vorba azi. A fost doar un bonus, nici nu poți să îi spui cultură generală. Să revenim la Jeanne! Pe tatăl ei îl chema Pierre-Jean Antonini, și a fost ofițer sub comanda generalului Pascal Paoli. Nu a apucat să o facă multă vreme, pentru că a fost ucis într-o bătălie pe la 1781. Cum era singurul părinte al fetei, căci și mama ei murise de câțiva ani, Jeanne a rămas orfană și fără nicio sursă de venit.

Cum opțiunile pentru fete nu erau foarte variate și nici cele mai plăcute, i-a dat ei prin minte să se deghizeze în băiat și să caute de muncă pe un vas francez, că acolo se găsea tot timpul ceva de făcut. Repet, avea 10 ani. Așa a ajuns ea pe vasul numit Revanche, și așa a călătorit până prin Madagascar și până prin Lumea Nouă, sub noul ei nume băiețesc, Louis Antonini. Ce nu v-am spus e că ăia de pe Revanche erau corsari. Implicit, Jeanne a ajuns și ea să ia parte la lupte.

Ulterior, a dat nava Revanche pe fregata Cornelie, asta în 1790, și a plecat după prăzi mai bogate prin Guadelupa. Nu a fost de bine căci fregata a fost scufundată de englezi iar Jeanne a ajuns în prizonierat la Plymouth. 18 luni a petrecut într-o închisoare flotantă, un fel de ponton, până să revină în Franța în urma unui schimb de prizonieri. Nimeni nu s-a prins în tot timpul ăsta că era femeie.

Întoarsă acasă, iar nu avea prea multe opțiuni, așa că s-a angajat unde știa ea mai bine, adică în armată. 11 ani de piraterie îi cam ajunseseră, dar nici altceva nu știa să facă, decât să se bată. A fost repartizată la regimentul 70 de infanterie și a pornit la război, că francezii aveau din astea din plin în perioada aia. 15 ani a luptat în diferite teatre de luptă, a fost rănită de nici ea nu mai știa de câte ori, și a fost promovată pentru bravură până la rangul de sergent. Din nou, nimeni nu a avut nici cea mai mică idee că ea e femeie.

I s-a înfundat în anul 1808, în bătălia de la Rolica, Portugalia, atunci când a fost grav rănită la cap. Abia atunci i-au aflat francezii secretul și, implicit, au trimis-o ramburs acasă. Fără nicio sursă de venit, s-a angajat la o fabrică de cărămizi unde a lucrat încă 25 de ani. Prea multe nu se mai știu despre ea din momentul ăla decât că, în anul 1838, fostul ei colonel, Étienne Fulgence Janin, devenit între timp mareșal, aflase de soarta ei și îi scrisese unui general pentru a o recomanda pentru o decorație (a și primit-o), și o pensie de veteran.

Tot ce mai rezultă din scrisoare este că Jeanne luase în grijă o familie „și mai săracă, și mai amărâtă decât ea”. Ar fi trăit până la vârsta de 90 de ani, asta undeva prin Nantes. Atât am avut pentru azi, vă mai așteptăm și mâine.

PS- poze sau tablouri cu ea nu există, așa că dăm și noi o fotografie cât de cât legată de subiect.