Au inventat egiptenii săbiile au ba?

Am ieșit ieri din granița rigorilor științifice cum cae v-am obișnuit, implicit ne-am cam dat în stambă ieri cu sabia laser a egiptenilor, dar am fost provocați, trebuia să răspundem Acum, să vă spunem ce trebuia să postăm inițial, că planul era altul. Mai precis, plecând tot de la ideea de sabie, am pornit studiul ca să vedem dacă egiptenii au inventat inclusiv chestia asta. Adică sabia. Și dacă tot ne-am apucat de-o treabă, zicem să o ducem până la capăt.

Răspunsul la cestiune este… categoric nu! Oricât de deștepți au fost ei, nu le-a dat prin cap să lungească puțin cuțitele, ca să fie mai eficienți pe câmpul de luptă. Oricum, dacă te uiți prin cronicile antice, respectiv Diodorus Siculus sau Herodot, afli că adversarii lor erau cam panarame, deci nu avea rost să se complice cu cine știe ce arme. Libienii, spre exemplu, spune Diodorus, nu veneau pe câmpul de luptă decât cu praștia. Africanii, adaugă Herodot, cu bâte și sulițe. Stricau bunătate de sabie pe ei. Evident, vorbim de perioada Vechiului Regat.

Altfel, sabia apare menționată pentru prima dată prin Turcia de azi, acum vreo 6.300 de ani. Vorbim despre sabia de metal, nu de aia de lemn. La spartul târgului, s-au prins și egiptenii să își facă din astea, dar era niște urâțenii, că de aia preferau ei topoarele, bâtele, arcurile și sulițele, bașca aveau și cuțite de aruncat.

Singura chestie mai acătării care, de fapt, era chiar spectaculoasă, a fost o sabie derivată din modelul toporului, numită khopesh („picior de miel” în traducere, vezi foto). Asta era o sabie cu un vârf în formă de semn de întrebare, foarte bună să te dai mare la paradă sau să dai lovitura de grație unuia deja căzut, că altfel luai bătaie cu ea în mână ca măgarul în pantă. De asta se și spune că era armă secundară.

Că rataseră startul tehnologic la producția de arme s-au prins și egiptenii, dar doar după ce au luat-o pe cârcă de la hicsoși de-au vorbit singuri. Tot de la hicsoși au preluat ei tehnici mai bune de prelucrare a bronzului, carul de luptă și tot de la ăia au învățat să își facă arme mai bune, inclusiv săbii. Apropo, hicsoșii se pare că erau de prin Levant, o populație semitică, una care avea cunoștințe temeinice de confencționat arme.

Băieți deștepți, egiptenii au preluat ideea, și-au tras arme și mai bune, apoi i-au bătut pe ăia. Simplu și eficient. A durat vreo 100 de ani, dar le-a luat și lor ceva să priceapă ideea. Oricum, nu se poate spune că au excelat vreodată la capitolul săbii. Topoarele au rămas marea lor dragoste, chiar dacă prin vremea noului regat au inventat un tip de sabie mai de Doamne ajută, dreaptă, uneori sub forma de frunză de salcie.

Una peste alta, asta învățăm pe ziua de azi, că egiptenii au mai avut și scăpări, iar sabia nu au inventat-o ei, ci populațiile semitice din zona Anatoliei.

Sursa foto: wikimedia commons

0 comments on “Au inventat egiptenii săbiile au ba?Add yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *