Îmi amintesc cum, prin anii copilăriei, înainte de 1989, am văzut la TV primul film cu Zorro. Cred că era ăla cu Alain Delon în rolul principal, din 1975. Da` nu mai știu exact. Maanțaa miaaa, ce a fost acolo!!! Lasă filmul, da` să fi văzut voi câți Zorro au apărut a doua zi pe stradă! Nu credea nimeni că poate bate ceva serialul ăla polonez, „Norii negri”, dar uite că tocmai se întâmplase. Toți copiii își trăseseră măști din coperți de caiete, legate cu elastic și colorate sugestiv cu carioci. Bașca săbii din stinghii și bețe, la care atașai un capac de borcan ca să îți faci floretă. Zorro scria pe tine!
Chiar scria, că asta făcea Zorro, se scrijelea pe pieptul adversarilor. Iar noi eram numai Zorro, că nimeni nu voia să fie dușmanul netrebnic, așa că ne scrijeleam între noi până se lăsa cu plânsete. Sau până arunca vreo babă cu ligheanul cu apă peste gard. Se umplea strada de răgnete și behăituri, că era musai să avem și fundal sonor și, în lipsă de scule, ni-l asiguram singuri. Un „Ta-na-na-naaa!!!”, aruncat vajnic din toți rărunchii, era suficient ca să te impulsionezi și să te lansezi unde era lupta mai mare. Vremuri, domnule, cu filme bune, nu ca azi, de vezi numai sex, cu porcării, că trimiți copilu` să își facă temele și de trei ori la rând, că nu știi ce scuze să mai găsești să îl gonești de la TV când rulează din astea. În fine!
Uite că în entuziasmul ăla am omis complet să mă interesez dacă Zorro era inspirat din realitate sau era vreun personaj fictiv. Da` mi-am amintit acum și vă rezolv și vouă dilema, în caz că vă întrebați ce și cum. Ei bine, Zorro chiar ar fi inspirat din realitate. L-ar fi chemat Joaquin Murrieta Carrillo, și s-ar fi născut pe la 1829, undeva prin nordul Mexicului. El era un om bun, care a plecat să strângă niște bani prin California, că tocmai începea acolo goana după aur.
Să vezi însă ghinionu` dracului, că numai de belele a avut parte. Adică la aur a avut noroc, dar de acolo i s-a tras totul. Întâi și întâi, a fost acuzat împreună cu fratele lui că au furat un catâr. Nu îl furaseră, dar erau ăia geloși pe ei. Pe fra`su l-au spânzurat, iar pe el l-au biciuit. Apoi, i-au violat unii nevasta, tot fiindcă erau invidioși pe succesul lui. Atunci s-a enervat el. Da` rău. Și-a tras imediat o gașcă de haiduci mexicani, și a plecat să se răzbune. Așa i-a omorât pe ăia care îl bătuseră, și încă vreo 20-30 cu care nu mai știu ce avea. Da`l umpluseră de nervi. Ba chiar conducea vreo cinci bande la un moment dat, dar e posibil să-i mai fi luat valul și pe mexicanii ăia care au spus povestea ulterior, cu o sticlă de tequila în față.
Nici nu mai contează. Important e că a început să fure și cai și să îi vândă în Mexic, că trecea granița când voia el, nu avea nimeni cojones să se pună cu tipu`. Și chiar dacă le avea rămânea ramburs fără ele, că ăsta era și pistolar și, mai ales, spadasin, ce nu văzuse California neam de neamu` ei. Te făcea franjuri cât nici nu apucai să clipești, și te ciuruia de curgea apa din tine ca în Tom și Jerry, când îl făceau sită pe motan. Așa s-a pus recompensă pe capul lui de 1000 de dolari, sumă imensă la vremea aia. Americanii îl voiau mort, el îi voia morți pe americani.
A funcționat, în sensul că că l-ar fi împușcat unii, i-au pus capul într-un borcan cu alcool, au umflat recompensa și au șters-o. Dandana acum, că după ce au plimbat americanii capul peste tot prin țară ca să îl vadă curioșii pentru o sumă modică, ar fi început să cârâie mexicanii că ăla nu e Murietta al lor, ci altcineva. Așa s-a născut legenda luptătorului pentru libertatea Californiei și alipirea ei la patria mamă, Mexicul, ceea ce ăla chiar nu intenționase neam la viața lui. Bașca faptul că nu putea fi ucis și că întinerea la fiecare generație nouă de gringo care îi amenința planurile.
Acum, la final, că iar am lungit-o, o să vă mai spun că în ultimul film Zorro de calitate, ăla cu Don Banderas, tipul apare la început alături de fratelui lui. Banderas adică. Și cum îl cheamă pe fratele viitorului Zorro în film? Ați ghicit, Joaquin Murrieta Carrillo! Cum sfârșește el? Cu capul într-un borcan de alcool. Ați prins-o? Ăla era, dom`ne, adevăratul Zorro. Pfiu! Hai c-am rezolvat-o și pe`asta! Apropo, dacă vă vine chef să fiți iar Zorro sau Zorro-ițe, aveți grijă ce literă scrijeliți și unde, că dați în altele. S-au schimbat vremurile, taică, nu mai e cum știați voi.
Sursa foto: wikimedia commons
0 comments on “Cine a fost adevăratul Zorro și, mai ales, de ce”Add yours →