Despre pisicile chelioase, zise și Sphynx

După ce ieri am explorat puțin lumea SF-ului, azi am zis să aprofundăm un domeniu al științei pe care l-am atins mai rar, adică zoologia. La urma urmei, după cum bine știți, asta facem noi aici zi de zi, atacăm domenii ale științei, le întoarcem pe dos, le analizăm, dăm verdicte, ca niște pasionați de știință (unii poate chiar oameni de știință) ce ne aflăm. Iar astăzi vom vorbi despre un animal urât cu spume, pe care unii insistă să îl considere atrăgător în ciuda tuturor evidențelor posibile. Mai exact, pisicile alea fără păr numite Sphynx.

După cum o spune numele, și după arată ele așa chelioase, te-ai gândi că Egiptul este țara lor de origine. De fapt, mulți chiar sunt convinși de asta. Complet fals, dragi tovarăși! Animalul cu pricina nu are nimic de-a face cu egiptenii. Și nici n-a avut vreodată. Am tot demonstrat aici că egiptenii chiar erau serioși. Mă rog, nu toți, dar majoritatea era pe plus la capitolul ăsta. Cum să apară ei cu așa orătanie?

Ei bine, dihania a apărut în Canada, fix unde e frigul mai mare. Și asta relativ recent, adică prin anii `60. Un proprietar de pisici a observat la un moment un pui fără păr, a bănuit el că este o genă recesivă, a căutat mama puiului și i-a pus să facă urmași, ceea ce le-a ieșit. Adică o rasă nouă, numită Sphynx.

Acum, a nu se înțelege că au fost primele pisici fără păr din istorie. Au mai fost și altele. Cea mai veche mențiune certă vine de prin Paraguay, în 1830, dar de abia în 1902 avem și prima dovadă a unei rase din astea chelioase, Pisica Mexicană fără Păr pe numele ei științific. Ăia care au venit cu exemplarele ziceau că le-au primit de la niște indieni Pueblo și că alea erau ultimele două exemplare dintr-o rasă străveche, crescută de azteci. Vraja mării, că aztecii nu domesticiseră pisicile. Niște șarlatani ăia. Cine știe cum or fi chelit ei bietele pisici.

Mă rog, au mai tot apărut specimene prin prima jumătate a secolului al XX-lea, în special pe la Paris, că ăia erau mai duși și se dădeau în vând după pisici epilate. Am fi făcut noi niște glume pe tema asta, dar știți că suntem oameni serioși, nu amestecăm știința cu glumele, adică tanda cu manda.

Ca să nu o mai lungim, cum spuneam, Sphynxul e prima rasă clară, cu patalama la mână, de pisică chelioasă, pardon de cacofonie. Între timp, au mai creat și rușii două rase din astea, adică tot pe unde e frig, de nu mai pricepi o boabă. Asta e, să fie la ei. Numai când te gândești că poți ieși și tu noaptea de la baie, și să simți arătarea ăia fără păr frecându-se de picioarele tale pe întuneric sau, și mai rău, să vină noaptea să se culce lângă tine, și parcă îți vine să îi cârpești o zmetie după ceafă, doar la vederea pozei.

În fine! Pe cât de urâte sunt pisicile astea, pe atât de scumpe sunt. Costă una cam cât avansul la o casă nouă, de zici că cine știe ce știe să facă. Nu știe nimic, dă-o în spanac! Dar, asta e, nu poți să te exprimi în gusturile omului. Dacă unii vor să dea banii pe așa ceva, noi le urăm să fie sănătoși, nu de alta dar cică riscul să te lase inima cu dihania în casă, mai ales când stă ea cu ochii ăia încruntați în tine, nu e deloc unul de neglijat.

S-o mai vezi și cu pielea ei roz, zbârcită, că vine să se lipească de tine cu drăgălășenia unui pui opărit care tocmai a început să miște, și om te-ai făcut.

Sursa foto: pixabay

0 comments on “Despre pisicile chelioase, zise și SphynxAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published.