Mica Doză: Despre salutul nazist

Despre ce să vorbim noi azi? Că e duminică, zi de odihnă, și ziceam să nu vă chinuim prea tare cu știința, așa cum facem de obicei în timpul săptămânii, de plecați vorbind singuri la muncă. Așa am decis să vorbim despre salutul nazist și despre originile sale, că multă lume nu le știe.

Așadar și prin urmare, oare câți știu că faimosul salut nazist, ăla cu mâna dreaptă ridicată, își are originea, de fapt, în… Statele Unite ale Americii? Yeap, am zis bine. În SUA. Mai exact, prin anul 1892, atunci când a fost adoptat jurământul de credință față de drapel și țară, la inițiativa unui jurnalist pe nume James Upham, textul fiind scris de un anume Francis Julius Bellamy. De aia s-a și numit „Salutul Bellamy”. Ei bine, salutul ăsta (vezi foto) a funcționat bine merci până în anul 1942, atunci când a fost interzis pentru că și fasciștii aveau unul fix la fel, iar conotațiile nu dădeau deloc bine. Buuun.

Pasul doi a fost adoptarea lui de către fasciști. Dar nu de către ăia germani ci, inițial, de ăia italieni. Pe la 1919, poetul Gabriele d’Annunzio îl introducea într-un film istoric, ca fiind un salut efectuat de romani. Fasciștilor lui Mussolini le-a plăcut așa tare că l-au adoptat aproape pe loc, adică la începutul anilor 20. Ba au și venit cu o idee propagandistică, adică, vezi Doamne, ei erau continuatori ai gloriei vechii Rome. Erau pe alde mumă`sa, că neam de neam nu s-au salutat romanii în felul ăsta. Cel puțin nu există absolut nicio dovadă scrisă, desenată, sculptată sau cum vreți voi, care să arate așa ceva.

Mai degrabă, ideea lui d’Annunzio venea dintr-un tablou al unui pictor francez, Jacques-Louis David, care, în 1784, a terminat un tablou intitulat „Jurământul Horațiilor” (foto 2), care arată un salut similar cu cel nazist. Dacă e să fim scrupuloși, asta este cea mai veche reprezentare a infamului salut. Doar că, Jacques-Louis era cu arta, cu neoclasicismul, nicidecum cu fascismul, că nici măcar nu se inventase doctrina și, oricum, avea el altele pe cap. În fine!

Salve! Las-o mai moale cu săbiile alea!

De la fasciștii italieni se pare că s-au inspirat și naziștii germani care s-au apucat să se salute în halul ăsta pe la 1926. Mai exact în 1923, dar în `26 a devenit oficial și obligatoriu pentru cadrele armate. Cum unii mai cârâiau că toată treaba a fost copiată de la italieni, pe la începutul anilor40, atât Hitler, cât și Goebbels, au vrut să dreagă busuiocul spunând că, de fapt, salutul lor e pur german și e cel mai vechi din lume. Ce spuneau ei este că așa s-ar fi salutat nobilii germani în vremurile de demult. Mai exact, își arătau unul altuia că nu au arme și nici intenții ostile. Drăguță interpretare, dar lipsită de orice fundament istoric.

În concluzie, fiecare a fost cu aia a mă`sii, încercând să ajungă la același rezultat, respectiv creșterea pipotei naționaliste în populație. Bine că nu se mai aplică! Asta a fost pe ziua de azi. Acum o știți și pe asta.

Sursa foto: wikimedia commons

0 comments on “Mica Doză: Despre salutul nazistAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published.