Mica Doză: Originea evantaielor

Dacă am deschis ieri subiectul cu lucrurile pe care le foloseau aristocrații pe vremuri ca să iasă în evidență, azi vom continua pe aceeași temă că oricum nu aveați altceva mai bun de făcut. Ca să nu vă plictisiți la cafea, vom vorbi despre evantaie. Ușor, plăcut, de vară (chiar dacă tocmai s-a terminat oficial). La subiect ne refeream.
Prin urmare, cine credeți voi că a inventat evantaiul? Normaaal! Egiptenii. Asta se întâmpla acum vreo 4-5.000 de ani. Adevărul este că, pe căldurile alea, să stai să te bată muștele pe acolo nu era chiar vreo fericire.

Din acest motiv, au venit ei cu această invenție. Apărea faraonul în sala de ședințe, se așeza frumos pe tronul lui și începea să dea indicații prețioase. În dreapta lui, venea repejor o jună echipată sumar, cu o ditai palanca de frunză de palmier în mână, și începea să facă vânt și umbră, în timp ce alta îl servea gingaș cu boabe de struguri, din ăia mari, de masă, ca la Ostrov, ceea ce vă dorim și vouă. Asta era pe la începuturi. După un timp, au intervenit pilele și locul duduii cu evantai a fost luat de un înalt oficial, de regulă vice-faraonul. Tot cu ocazia asta au fost îmbunătățițe și evantaiele, cu pene de struț și alte minuni, ca să fie treaba bună.

Grecii au preluat conceptul, dar ei nu aveau faraoni, așa că îl foloseau pe scară largă. Independent de greci, chinezii au descoperit singuri această creație de zile mari și au fost așa mândri de ce au descoperit ei că au făcut un veritabil cult din ea. Bărbații și femeile aveau, spre exemplu, evantaie diferite. Bărbații din alea care se strângeau, femeile din alea țepene. Și făceau ăștia tot feluri de ritualuri numai cu evantaiul în mână, de zici că fără el erau terminați.

De la ei l-au preluat și japonezii, alții și mai disperați, care au dus mania evantaiului pe culmi nebănuite. Îi cântau, îi scriau poezii, îl țineau tot timpul după ei… nebunie era. Ba, uite așa, a ajuns evantaiul și pe câmpul de luptă. Ca să nu mai zbiere ordine ca nebunul pe hărmălaia aia, comandantul făcea tot felul de semne cu evantaiul în aer, iar soldații atacau sau se retrăgeau în funcție de ce pricepuse fiecare. Ba, că am zis că ăștia erau disperați rău, au făcut chiar armă din evantai. Tessen se numea arma asta, era un evantai cu brațe de fier, cu el venea samurariul și, hi-iaaaa, te lăsa în doi timpi și trei mișcări ca pe o scrumbie de deltă numai bună de pus pe jar.

Apropo de evantaie japoneze, cu o ghionoaie de evantai din ăsta de se pune pe tot peretele a venit și jumătatea mai delicată, mai sensibilă și mai inteligentă a redacției noastre, când studia ea pe la niponi, de te și miri nu cum au lăsat-o cu dihania aia în avion, ci cum a încăput cu el acolo, fără să scoată unul din capete afară, pe la carlinga pilotului. Zici că furase căpriorii de la casa vreunui japonez și s-a umerit până acasă cu ei legați buchet. Asta e, mergeți pe mâna mea și nu întrebați, că nici eu nu o fac. La urma urmei, e bine că e strângătoare. Acum, am luat-o? Am luat-o! A venit la pachet cu evantaiul care, japonez fiind, poate fi folosit și ca decorațiune și ca armă albă, varianta niponă a cobiliței oltenești. De aia ziceam să nu întrebați ce a fost în mintea ei de a luat așa hardughie, când putea și ea să vină cu un magnet de frigider, o sticlă de sake sau ceva delicat, de genul ăsta.

Revenind la Europa, vom spune că, după căderea Imperiului Roman, treaba cu evantaiele s-a cam fâsâit, că numai de din astea nu le ardea ălora în plină invazie a popoarelor migratoare. Fix evantai le lipsea, că în rest le aveau pe toate. Daaar, moda s-a mai păstrat prin Bizanț, respectiv în lumea ortodoxă, că și popii și nobilii de acolo trebuiau să își dea niște aere, ca să ne exprimăm astfel. Ulterior, nebunia cu evantaiele a reapărut pe măsură ce portughezii au readus moda din China și Japonia.
Așa tare a prins evantaiul prin Peninsula Iberică, de nici nu putem să vă spunem cum dansau gagicile cu el.

Rapid, moda asta s-a răspândit în tot Occidentul, asta prin secolul al XVII-lea, unde a devenit un apanaj al aristocrației. Nu erai om pe lume dacă nu te dădeai cu evantaiul în societate. Ca să fii elegant, adică să nu folosești evantaiul ca ultimul țărănoi, părlit și fără manieră, el venea la pachet cu mănuși. Fie vară, fie gerul lui Marcoci, tu trebuia să ai ăla cu tine. Bine că nu se mai folosește, iar azi poți să te răcorești mai elegant cu o bere la țap. Cât despre aere, după cum s-a descoperit, clar poți să îți dai și fără evantai.

Sursa foto: pixabay

0 comments on “Mica Doză: Originea evantaielorAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published.