Mica Doză: Despre Pitagora, Zalmoxis, și cum a murit grecul

Dacă tot am început o treabă ieri, azi tot despre Pitagora vom vorbi. V-am spus deja că sunt multe de menționat, așa că mai zăbovim olecuță la maestrul Piti. Și vom vorbi azi despre alte câteva ciudățenii legate de el și cultul lui. Primo, despre unul dintre presupușii săi elevi, Zalmoxis.

De la Herodot citire, știm noi că e posibil ca Zalmoxis să fi fost unul din discipolii lui Pitagora. Doar că, inclusiv autorul menționat spune că i se pare prea gogonată povestea auzită de la luntrașii cu care a călătorit el pe Marea Neagră. Dar, noi o lăsăm așa, și veți vedea de ce.

Acum, v-am spus deja că Pitagora avea un cult al lui încă din timpul vieții. Îl venerau ăia de parcă ar fi fost vreun Mesia, iar lui Piti chiar îi plăcea treaba asta. Ba chiar am putea spune că a alimentat-o. Spre exemplu, ne zice istoricul Diogene Laerțiu, citând la rândul lui din Hermippus din Samos, că matematicianul nostru s-a ascuns într-un beci, o hrubă, ceva de genul ăsta, timp de câteva săptămâni. A lăsat-o pe mă`să să noteze impresiile de afară și, într-un final, țop și el! Le-a zis ălora că vizitase lumea de dincolo, nicidecum că petrecuse printre amfore cu vin și castraveciori murați, iar ăia au căzut pe spate de admirație (vezi foto).

Dacă ați mai citit câte ceva despre Zalmoxis, știți unde batem. Dacă nu, vă spunem noi că fix asta ar fi făcut și getul nostru, odată întors acasă. Adică s-a ascuns într-o peșteră (greu de crezut că nu l-a găsit nimeni în tot timpul ăsta, că el ar fi stat câțiva ani), apoi a ieșit și s-a dat zeitate. Acum, na, de ce seamănă poveștile astea ca două picături de apă, nu prea aveam de unde ști. Dar v-am spus ca să aveți idee.

Acum, a doua cestiune despre Piti. Ați auzit probabil că omul dezvoltase o obsesie cu fasolea. Mă rog, cu varianta ei europeană, numită bob. Cică pe la egipteni a aflat el idei despre reîncarnare, deși egiptenii numai în așa ceva nu credeau. Și, cumva, a ajuns el la ideea că oamenii și fasolea au rădăcini comune. Prin urmare, în caz că sufletul omului se ducea aiurea în vreo vietate, a interzis adepților lui să mai mănânce carne. Cum bobul de fasole i se părea lui că seamănă cu un fetus, iar le-a interzis ălora să mănânce și din astea, că ar fi fost canibalism. Să fie la ei, nu știau ce e bun!

Ei bine, de la fasole i s-ar fi tras. Ah, am uitat să menționăm că inclusiv flatulațiile erau interzise, că pe acolo cică ieșea răsuflarea vieții. Dacă totuși te aplecai brusc, te suceai cine știe cum și pârâiai acolo, dădeai și tu vina pe altceva. Spre exemplu, glume de baltă, ziceai și tu că ai călcat pe-o broască. În fine.

Pitagora nu era chiar cel mai iubit personaj în afara cultului său. Asta au dovedit-o cetățenii din Croton care au decis să pună capăt nebuniei pitagoreice. Se băgaseră Piti și ai lui în niște treburi politice, ba mai ofuscaseră și unul dintre copiii de bani gata de acolo când nu l-au primit în organizație, chestii suficient de grave la vremea aia ca mulțimea furioasă să le dea foc în casă lui și alor lui. Acum, cum a murit clar nu se știe. Sunt vreo 200 de variante și toate dubioase. Noi o vom pomeni doar pe aia care spune că adepții au făcut pod cu trupurile lor peste jar, ca maestrul să poată fugi fără să se ardă.

Și a fugit el ce a fugit până când, fatalitate, a dat peste un câmp cu fasole. Nu a vrut să își calce pe principii, a stat acolo fără să calce fasolea, iar mulțimea curioasă să vadă ce are el pe dinăuntru l-a prins acolo și a rezolvat cazul. Mă rog, noi v-am zis că sunt multe brașoave în biografia lui, dar unele chiar sunt demne de povestit. Asta a fost. Acum știți!

Sursa foto: wikimedia commons

0 comments on “Mica Doză: Despre Pitagora, Zalmoxis, și cum a murit greculAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published.