Mica Doză: Câteva detalii mai puțin știute despre Pitagora

Despre Pitagora numai de bine! În sensul că nu există om pe lumea asta care să nu-i fi urat ceva de bine. Nu faci și tu bine ochi, te trimit părinții la școală și peste cine dai? Peste teorema lui Pitagora. Păi cum să nu-i urezi de bine? De asta îl știe absolut oricine. Numai că noi, azi, vom vorbi despre ce se știe mai puțin despre el.

Primo, teorema aia nici măcar nu e a lui. Au descoperit-o alții înainte. Recte, babilonienii. Posibil să le fi dat și egiptenilor prin cap dar, dacă nu au lăsat nimic scris, șpaga lor. Secundo, nici măcar nu se știe dacă Pitagora ăsta a existat cu adevărat. Foarte posibil să fie o invenție antică, mai ales că nu ar fi singura. Nici despre Homer nu se știe sigur dacă ar fi existat, nici măcar despre Socrate. Peste tot există dubii.

Treaba cu Pitagora este că nu a scris niciun contemporan despre el. Și nici el n-a scris vreun rând. Tot ce știm despre tip vine de la mâna a doua, ba chiar a treia sau a patra. Iar dacă te uiți prin biografia lui, e un fel de zeu cu față umană. Evident că i-a luat valul și pe ăia care au scris despre maestru. L-au trimis să se școlească în Egipt, fix așa cum făceau toți marii învățați ai vremii. Apoi l-au trimis prin Orient, ba unii inclusiv prin India, iar unii mai zăltați chiar prin Franța de azi.

Așa ar fi învățat Pitagora chestii care te dau pe spate, gen vorbit cu animalele, prezis cutremure, prezis viitorul sau chiar să se transforme și să fie în mai multe locuri în același timp. Asta ne arată nouă două lucruri importante. În primul rând, că ăia care scriau despre el băteau câmpii grav. În al doilea rând, că nu e bine să tragi la măsea sau să fumezi prostii când te apuci să scrii biografii din astea pentru posteritate.

Acum, că ar fi foarte multe de spus despre Pitagora, noi ne vom opri doar asupra unui singur aspect. Și asta mergând pe faptul că tipul chiar ar fi existat, iar parte din ce s-a spus despre el e adevărat. Doar parte, evident. Și uite așa ajungem la faptul că taica Pitagora nu era chiar omul perfect, ba era chiar invidios și asta l-ar fi dus inclusiv la crimă.

Ca să explicăm, maestrul era văzut încă din timpul vieții ca un veritabil zeu. Avea o mulțime de adepți care se țineau după el, iar omul le împuia capul cu matematică, filosofie și alte chestii care, zicea el, stau la baza tuturor lucrurilor din Univers. Era un fel de cult al lui Pitagora acolo, în care ăia care îl urmau nici măcar nu i se adresau pe nume, ci cu apelative de genul „El”, „Acela”, „Ză one” etc. În gașca aia a lui se zice că ar fi fost adept inclusiv Zalmoxis, un alt personaj cu grave probleme de credibilitate. Pe lângă ei ar fi fost și un anume Hippasus, și ăsta ne interesa pe noi azi.

Ei bine, acest Hippasus, dacă e să ne luăm după cronicile antice, era un băiat tare deștept. În sensul că ar fi fost primul om care a descoperit numărul de aur (1,61803…), odată cu el și numerele iraționale și, lucru de o importanță vitală, cum să introduci un dodecaedru într-o sferă. Clar nu era gașca cu care să ieși la o bere. Asta a descoperit-o și Hippasus pe pielea lui. Mă rog, o fi fost el deștept, dar nu atât de deștept încât să nu se apuce să se dea lebădă în găleată cum că îi dă el cu matematica în cap lui Pitagora.

Și unde a făcut asta? Fix pe un vas pe care se afla Pitagora împreună cu adepții lui cei mai fideli. Uite așa, în numele matematicii, Piti i-ar fi dat un brânci elevului tupeist în apă, l-ar fi lăsat să se înece, iar pe restul i-a pus să jure că nu vor spune nimic. După cum ne putem da lesne seama, nici ăia nu erau chiar cei mai serioși oameni din lume. Altfel n-am mai fi vorbit noi azi despre cazul cu pricina. Prin urmare, n-ați fi aflat aceste lucruri inedite, fără de care viața voastră ar fi fost pustie.

Asta a fost pentru azi dar, nu disperați, mai avem și mâine.