Mica Doză: Despre operă și originile ei

Am început ieri o treabă, aia cu baletul, numai bine ca să descoperim că am stârnit niște pasiuni teribile printre unii. Atât de mari, că ne-am umplut de scuipăciuni, ca să nu zicem altfel, în mesaje private. Zici că sunt unii care în pași de balet se deplasează când pun rufele la uscat și în pași de balet se duc la piață după leuștean, iar noi tocmai le-am distrus universul cu niște poante. Ete d`aia vom continua azi, deși nu era programat. Prin urmare, azi vorbim despre operă că oricum venea la pachet cu baletul în primii lor ani de viață.

Mai exact, vom vorbi despre originile operei, că unde este opera azi știe toată lumea, n-are rost să mai explicăm noi. Așadar, opera a apărut pentru prima dată în anul 1597, grație unui cântăreț și compozitor pe nume Jacopo Peri. Doar că toată ideea asta nu a venit din nimic. Opera avea și ea un strămoș care se numea intermedio. Iar intermedio ăsta însemna un amestec de teatru, muzică, dans și toate cele.

Intermedio se interpreta pe la tot felul de evenimente, cu precădere nunți, cumetrii, botezuri sau victorii militare ale celor cu dare de mână din Italia. Iar asta nu era rău deloc, că știm toți ce înseamnă să fii entertainer la propria nuntă. Scăpai de-o grijă și o mascai cu un act artistic de nu te mai înjura nimeni după aia că așa și pe dincolo. Dacă tot o făcea, puteai să îl acuzi pe respectivul că e un mârlan care nu știe să aprecieze arta, respectiv tot el pica prost. Ați prins-o, da?

Tot prin perioada de început a Renașterii, că despre ea este vorba, au apărut și interpretările solo sau în grup ale unor piese muzicale, practică derivată din corurile bisericești medievale. Doar că de data asta, în Renaștere, lumea se ducea mai mult pe subiecte antice. De fapt, asta era toată ideea. Nimeni nu știa exact cum jucau grecii antici tragediile, comediile și altele, așa că s-a încercat o apropiere de tradițiile astea pierdute cât de fidel se putea. În concluzie, am putea spune că adevărata origine a operei este una antică.

Ei, și uite așa, de la italieni, că ăștia au fost vârful în mai toate în perioada Renașterii, moda a ajuns, evident, în Franța, că ăia copiau tot. Apoi în Anglia, Germania și alte state europene, unde aristocrația trebuia să țină pasul cu vremurile și nu se făcea să rămână de târlă cu practici din Evul Mediu.

La final, ca să evităm reacțiile de ieri, vom spune că opera a evoluat frumooos, e foooarte frumoasă azi, e un act de cultuuură, știiim ce înseamnă să te reproduci pe scenă șamd. Ba chiar am fost de mai multe ori, că m-a dus marketingul tot în scop de cultivare, și chiar am făcut impresie bună. Nu am mai invitat-o la dans ca prima dată, nu am mai adormit ca a doua oară, ba chiar am comentat frumos în grupul ei de „melomance”. Spre exemplu, am spus cât de tare mi-a plăcut mie „Othello”. O singură obiecție am avut și încă am. Anume că, la cât s-a jelit Desdemona un act întreg că o omoară Othello, sincer, parcă ar fi meritat să i se curme suferința rapid de către celelalte personaje. Toate. Pe rând. Violent. În mod repetat.

Asta a fost!