Cum să distrugi un serial fain în câțiva pași simpli. Studiu de caz: Beforeigners

Nu știu, dom`ne, cum se face dar, când mă prinde și pe mine câte un serial (foarte rar se întâmplă asta) se alege praful de el în doi timp și trei mișcări. Spre exemplu, când m-am uitat și eu la Game of Thrones, tocmai se apucaseră scenariștii să îl hăcuiască mai ceva ca pe personajele din film. Când am aflat despre The Expanse, tocmai se terminase partea interesantă din el și începea lălăiala. Nici nu mai pomenesc că îmi plăcuse și mie Star Trek când eram copil. La ce continuări au venit, îți venea să îi bați pe scenariști cu basca udă. Și, cum nu mă dezic, am început să mă uit acum vreo 2 ani la un serial nou-nouț, norvegian, Beforeigners pe numele său. Super serial! Și, cum spuneam, praful s-a ales de el.

„Beforeigners” ăsta e genul de serial care te prinde din prima secundă. Asta dacă nu ești adeptul filmelor cu împușcături, violență și sânge care sare pe cameră, de zici că s-au apucat vecinii să taie porcul în fața blocului, și le-a fugit animalu` printre mașinile din parcare. Nu, dom`ne, filmul ăsta chiar e deștept. Nu o să vă povestesc acțiunea, că poate veți dori să îl vizionați vreodată. Nici unde apare nu spun, că nu mă plătește nimeni pentru asta. Căutați și voi pe net.

Pe scurt, din apele mării și oceanelor încep să apară, peste tot în lume, personaje din trecut. Filmul se axează doar pe Norvegia, că nu aveau nici ei buget să redea întreaga planetă acolo. Personajele istorice vin din fix trei perioade: preistoria de acum vreo 10.000 de ani, perioada vikingă (dar mai ales din sec. X-XI) și secolul al XIX-lea. Ei bine, aici începe partea interesantă. Ce faci cu ăștia care vin cu zecile de mii? Ei trebuie introduși în societate, că doar nu o să ruinezi economia cu atâția pensionari în plus. Normal, nu?

Toți oamenii ăștia complet diferiți trebuie aduși la standardele moderne, dar fără a le altera credințele religioase, emoțiile, cultura și altele, căci așa este corect din punct de vedere politic. Nu ai voie să îngrădești libertatea omului primitiv, vikingului sau cetățeanului de secol al XIX-lea. Ei trebuie să înțeleagă că trăiesc într-o lume cu reguli noi, așa cum și tu trebuie să înțelegi că ei au o cultură diferită, și că nu ai voie să te iei de ei ca un nazist odios. Altfel rămâi fără serviciu. Trebuie să îi educi frumos ca să folosească internetul, telefonul mobil, cardul, să își ia carnet de conducere și un loc de muncă în societate. Încet-încet îi aduci tu la standardele tale. Până atunci, mai închizi ochii la ăia care vânează guguștiuci în parc, la cei care taie capre pe stradă sau la cei care își cioplesc bărcile în parcare.

Și tot așa, de nu o să găsești nicăieri o satiră mai frumoasă și mai deșteaptă despre multiculturalizarea forțată din Europa ultimilor ani.

Fabuloasă este o scenă în care mai mulți vikingi sunt aduși într-un centru din ăsta de reintroducere în societate, sunt toți îmbrăcați la fel, în treninguri identice, și doi vorbitori moderni le explică lor cum stă treaba cu societatea secolului al XXI-lea. „Avem o economie puternică, avem centre de fitness pentru oameni, avem reprezentanți din toate țările pământului (adică și asiatici, și de culoare, și caucazieni etc.), avem toleranță religioasă, avem dreptul de a călători în voie, avem familie tradițională, avem familie netradițională (cu doi tați, două mame etc.)”. La toată polologhia asta corectă politic, intervine un viking care întreabă complet nedumerit: „Voi nu sunteți creștini?” „Ba da”, răspund speakerii. „Păi noi aveam toate astea și în vremea noastră. Și tocmai pentru asta ne-ați omorât și ne-ați persecutat. Noi ce să înțelegem de aici?”. În fine, ați prins ideea.

Ca în orice societate care se respectă, apar și trans-temporalii. Ăștia sunt oameni moderni care tocmai realizează că, de fapt, ei au fost prinși în timpul greșit. Ei vor să fie ba asemenea celor din secolul al XIX-lea, ba asemenea vikingilor, ba asemenea primitivilor. Trimiterea e cât se poate de clară, nu vă prefaceți că nu ați priceput. Filmul face o bășcălie subtilă de toate curentele posibile și de toate trendurile din ziua de azi.

În tot amalgamul ăsta încep să apară și personaje importante din istoria Norvegiei. Vezi figuri istorice de genul Sfântului Olaf sau al păgânului care l-a ucis, Thorir Hund. Evident, apar și adepții lor și se mută vendetele în lumea actuală. Și uite așa, de păstrarea liniștii și ordinii publice trebuie să se ocupe, printre alții, doi polițiști. Un tip din vremurile moderne și o tipă care, la vremea ei, fusese războinică vikingă. Frumos jocul celor doi, faină povestea, deștept scenariul.

Daaar, pentru că mereu există un schepsis, filmul s-a oprit brusc la episodul al 6-lea. Și au trecut doi ani până să apară următorul sezon, tot de 6 episoade. Filmul te lăsase cum nu se poate mai rău. Adică introdusese o mulțime de idei ce urmau a fi exploatate. Numai bine să te zgârii pe ochi, să zgârii și ecranul televizorului, că te-au lăsat în coadă de pește cu problema nerezolvată.

L-ați văzut p`ăsta din poză?
-Huh? Ce e aia poză?

Partea a II-a – Cum distrugem un serial deștept și original

Dom`ne, când te uiți la sezonul al doilea (asta după ce l-ai vizionat inițial pe primul), poți să simți clar și să auzi în minte discuțiile care s-au dat între scenariști (Anne Bjørnstad și Eilif Skodvin) și băieții/fetele care și-au dat cu părerea înainte de a le da acceptul să mai apară pe un canal internațional de difuzare de filme. Uite așa le-am simțit eu:

Corporatiștii: Dragilor, ați făcut un prim sezon foarte bun. Voi sunteți foarte buni. Munca voastră e lăudabilă!

(în caz că nu știați, la corporațiile din afară, înainte de a te lua de vreun subaltern, ești școlit să îi evidențiezi calitățile. Abia după ce se relaxează omul, îi dai la gioale și, dacă te enervezi prea tare, îl dai și afară. La noi, după cum probabil unii dintre voi știu, nu există așa ceva. La noi, șefu-i prost până la capăt. Dacă nu te ia de gât de față cu toată lumea nu se simte el suficient de șef).

Corporatiștii: Daaar, filmului îi lipsește ceva. Ceva care să atragă milioane și milioane de telespectatori din toată lumea. Nu știu dacă v-ați prins, dar ați și enervat foarte multă lume. Ați atins niște subiecte sensibile și ați omis să fiți corecți din punct de vedere politic. Apoi, aveți nevoie de ceva mai comercial în filmul vostru. Noi suntem aici ca să vă ajutăm.

Scenariștii: Da, ne gândisem să dezvoltăm conceptul de spațiu/timp, să aducem în prim plan ideea călătoriei în timp, apoi niște conflicte istorice și să le transpunem pe problemele societății actuale… Voiam să…

Corporatiștii: Te p%$@# pe ele! Nu se uită nimeni la așa ceva. Când ați văzut ultima dată un film deștept să scoată bani? Voi nu vedeți ce vrea lumea?

Scenariștii: Ei, lumea nu e chiar așa proastă. Publicul se mai și educă. La noi, în Norvegia, chiar se citește, lumea e interesată de știință, de propria istorie…

Corporatiștii: Bă`, da voi sunteți rău de tot cu capu`! Rămâneți, dom`ne, la voi în Norvegia atunci.

Scenariștii: Dacă ne luați așa, noi…

C: Păi cum vreți, bă`, să vă luăm? Că ne lasă și pe noi nervii. Cum vreți voi să aveți succes în lumea serialelor TV, dacă n-aveți nimic scabros în filmul vostru, dacă nu e și ceva tăvăleală explicită (de preferat între persoane de același sex, că se supără publicul cu pricina și ne trezim dați în judecată)? Huh? Ați făcut un film SF. Unde sunt roboții? Extratereștrii? Unde spanac zboară sângele în serialul vostru? Voi ați venit cu vikingi, măcar atât. Deocamdată ăștia prind la publicul american. Asta a fost salvarea voastră. Ah, mă rog, a mai fost și primitivul ăla care apărea în puța goală în prim plan. Bună idee. Place la dame și la comunitatea LGBT.

S: Noi încercasem să transmitem un mesaj, o idee mai subtilă, să facem și ceva mai inteligent…

C: Da, ați transmis de te doare capul…. Problema imigrației. Asta transmiteți voi? Ne mirăm că nu ați fost linșați. Voi nu știați că despre așa ceva nu se vorbește și nu se glumește? Sunteți bătuți în cap? Lăsați-o moartă și, mare atenție, că vorbim pe timpul și banii noștri. Deci, faceți cum zicem noi sau nu mai faceți deloc!

S: Să auzim sugestiile și…

C: Păi, să auziți! Băgați la cap cum se face. Unu la mână, la voi, personaj important este Thorir Hund. La final apare și regele Olaf. Cine puii mei sunt ăștia?

S: Niște personaje antagonice extrem de importante în istoria nordului. De fapt, regele de care pomeniți e chiar Sf. Olaf, unul dintre cei mai…

C: Anta…Ce? Pe dracu`! E ca și cum s-ar apuca acum românii să facă seriale cu Mihai Viteazul și Pașa Hassan cu care să rupă mapamondul. Or să rupă pe dracu`n paișpe că n-a auzit nimeni de ăia decât pe-acolo pe la ei. Deci, asta e ideea. Trebuie să deveniți globali. Thorir Hund dispare. Nu știu ce faceți cu el, dar să dispară. Îl băgați și voi la pușcărie pentru un motiv banal, să nu bată la ochi. Apoi, Olaf… hai că de ăsta au mai auzit câte unii. Hmmm. Fiți atenți că avem o idee! Pe ăsta îl faceți gay!

S: Imposibil! E un mare sfânt creștin al nordului. Ar fi o blasf..

C: Stați așa! Nu există sfinți creștini gay?

S: Deocamdată nu avem cunoștință. Oricum, știți, ăsta nu a fost considerat niciodată un motiv de…

C: Niciodată niciodată? Nici măcar unul mic?

S: Nț! Nada!

C: Atunci îl facem negru pe Olaf. Să nu comenteze BLM.

S: Era ca brânza ăla. Nici măcar părul nu era negru…

C: Asta nu e bine. Ce spanac or fi fost și ăia așa încuiați? Lasă că facem altfel. O rezolvăm noi cumva. Uite! Îl faceți dependent de cocaină, că prinde la publicul tânăr. Îi dați și o vrăjitoare cu el. Serialele cu vrăjitoare au prins ceva de speriat. Ah, vrăjitoarea să fie lesbiană. Clar, da? Și Olaf, dacă nu e nici gay, nici negru… să nu apară prea mult.

S (cu lacrimi în ochi): Serialul nostru se voia cu totul altceva, noi chiar ne gândeam…

C: Daaa, am văzut ce ați gândit voi. Scenaristo, nu plânge că te învățăm de bine! Fii atentă aici! Lumii i se rupe de Olaf al vostru. Multiculturalitatea e un termen pe care 90% din publicul anglo-saxon nu îl poate pronunța. Și nu doar atât, dar noi trebuie să facem publicul să îmbrățișeze multiculturalitatea, că așa e ordin de sus. Ați înțeles? Altfel te duci și vinzi heringi murați la tine acasă. Cum ziceam, Olaf trece pe planul al doilea! Îl mai aduceți din când în când în prim plan să tragă o liniuță de coca! Aveți nevoie de ceva mai puternic. Ia uite cum ne merge mintea, ca la Roata norocului! Jack Spintecătorul vă lipsea vouă. De asta aveți nevoie ca să spargeți piața.

S: Ce legătură are asta cu tot ce am făcut noi până acum?

C: Cui îi pasă ce ați vrut voi? Deci, Jack Spintecătorul. Apoi, Jack e călător prin timp. Omoară gagici peste tot. Are și super puteri (că dacă nu ai niște super eroi, degeaba faci filme azi). Apoi, mamă ce tari suntem, super răufăcătorul Jack trebuie să se bată cu polițista voastră vikingă. Știți ceva? Băgați-i și ei niște super puteri. Asta e. Suntem geniali! În concluzie, avem polițistă vikingă (deci am rezolvat-o cu feministele), cu super puteri (să vezi ce sandvișuri cu cafeluță ne vor face feministele. Poate facem chiar noi un sandviș cu urâtele alea, he he!). Vrăjitoare lesbiană avem (am rezolvat-o și cu LGBT- iștii), rege drogat este (ne tragem și publicul tânăr). Gata! Un tip de culoare ne lipsește, vedeți dacă faceți ceva în sensul ăsta, că la primul sezon nu a fost nimeni de culoare pe acolo. Ah, ar fi ideal ca ăla să vină din UK, că avem niște obligații. Sau o tipă de culoare. Și mai bine ar fi. Gata, dom`ne! V-am scos din rahat cu serialul vostru intelectual și incorect din punct de vedere politic!

S: Și filmul?

C: Ce e cu el?

S: Păi, tocmai ați transformat filmul într-o porcărie de categorie C. Nu mai e nimic inteligent în el. Parcă e film din ăla din anii `90 în care Jean Claude Van Damme călătorea în timp ca să prindă infractori internaționali. O mizerie.

C: Da, cucoană! O mizerie, ai dreptate! Dar dacă vrei să fii „old school” și să faci treburile ca la carte, intelectual, înseamnă că ești ruptă de realitate. Asta e! Dacă nu ești gata să îmbrățișezi „multiculty” aia de care ați făcut voi bășcălie în primul sezon, te duci acasă la tine, frumușel, și te apuci de altceva. S-a`nțeles? Hai, gata cu smiorcăiala și marș acasă la scris! Zi merci că încă ai de muncă!

Sursa foto: HBO Nordic, IMDB

2 comments on “Cum să distrugi un serial fain în câțiva pași simpli. Studiu de caz: BeforeignersAdd yours →

  1. Ca sa vezi cata dreptate are Corporatia, notele la sezonul 2 au crescut spectaculos (o nmedie peste 8.5 fata de cca 7.7 pentru primul sezon).
    Ce poti sa faci pe “gustul” popular ? :)))))))))))

Leave a Reply

Your email address will not be published.