Alexandru Dumas era negru. Și? Mare scofală! Și Alexandr Pușkin tot negru era

Mai țineți minte scena aia fabuloasă din filmul lui Tarantino, „Django Unchained”, aia în care medicul/vânător de recompense (aka Christoph Waltz) îi dă un knock-out intelectual sadicului moșier, mare proprietar de sclavi și pseudo-intelectual (recte Leo DiCaprio) cu faimoasa replică: Alexandru Dumas is black? Tare de tot! Dar ce-o să ziceți dacă vă spun că și Alexandr Pușkin, părintele literaturii ruse, tot negru era?

Înainte să vă dați cu părerea și să spuneți că am luat-o pe arătură, stați olecuță să vă explic! Treaba cu persoanele de culoare nu era chiar o raritate prin Rusia țaristă. Și când spun țaristă mă refer la secolele al XVI-lea, al XVII-lea, poate chiar și mai devreme. E adevărat că astfel de personaje (care veneau în special pe filiera turcă și mongolă) erau privite ca niște curiozități. De aceea, ele își găseau locul în special pe la curțile țarilor, acolo unde aveau rolul de a distra elita rusă. Nu vă gândiți neapărat la bufoni sau sclavi!

Alexandre Dumas-tatăl. Fiu al unui marchiz francez și al unei sclave de culoare din Haiti

În general, persoanele de culoare (arapi, cum le spuneau rușii) aveau rolul de paji, de specialiști în arte exotice (vezi dresajul elefanților) șamd. Cât despre sclavie, rușii nu prea le aveau cu asta. Pe de altă parte, să fii mujic în Rusia era uneori chiar mai rău decât să fii sclav, deci cumva se compensa.

Revenind la negrii din Rusia, din cronicile vremii reiese că, spre exemplu, țarul Mihail I Fiodorovici Romanov, primul membru al dinastiei Romanov și bunicul lui Petru cel Mare, avea numeroși însoțitori de culoare. Doi dintre ei, Murat și Saltanov, au fost suficient de importanți încât să li se consemneze numele. Un altul, Ivraimov, era dresor de elefanți și era chemat adesea să arate tot felul de trucuri pe care le învățaseră animalele sale. Practica asta a continuat și la fiul lui Mihail I, țarul Alexei Mihailovici, deși, așa cum spuneam, personaje de genul ăsta se pare că ar fi apărut pe la curtea monarhilor ruși chiar și mai devreme cu câteva secole.

În fine, ca să nu o lungim, să ajungem la Petru cel Mare, că asta ne interesa pe noi. Așa cum pomeneam într-un articol precedent, omul era un mare vizionar. El nu doar că a intenționat să  schimbe din temelii o imensitate de țară, a și reușit treaba asta. Iar printre ideile sale de schimbare s-a numărat și cea cu privire la persoanele de culoare. Ei bine, odată cu Petru a fost pentru prima dată în istoria Rusiei când negrii de la curte nu au mai fost priviți doar ca niște curiozități. Țarul ceruse să îi fie aduși astfel de oameni și nu doar că le oferise libertatea, ci i-a și școlit și i-a ținut pe lângă el ca un semn al emancipării și al cosmopolitismului cu care voia să fie asociată curtea imperială rusă.

„Dimineața execuției streliților” – pictură de Vasili Ivanovici Surikov (1881). În dreapta țarului Petru I se pot observa doi paji de culoare, cu turbane și pene albastre, ce însoțesc trăsura unei doamne de rang înalt

Așa se face că, în anul 1704, ambasadorul Rusiei la Constantinopol, Sava Raguzinski, avea o misiune mai puțin știută, aceea de a cumpăra câțiva sclavi africani mai deștepți și de a-i trimite lui Petru cel Mare. Aici intervine un alt personaj interesant, Contele Piotr Andreievici Tolstoi, nimeni altul decât stră-străbunicul lui Lev Tolstoi, ca să vezi cum se leagă lucrurile în istorie. Din ordinul direct al Contelui Tolstoi, ambasadorul a cumpărat un puștan „negru ca noaptea” pe care l-a trimis în același an la Moscova.

Petru a fost uimit de inteligența copilului și a decis să îi ofere libertatea și să îl boteze cu numele Abram Petrovici (Petrovici pentru că însuși țarul îi fusese naș de botez). Asta se petrecea în 1705, la doar câteva luni după ce puștiul ajunsese față în față cu țarul. De aici, copilul ăsta a fost nelipsit de lângă Petru și l-a însoțit în toate campaniile sale militare și în toate călătoriile sale. Oficial, el era valetul țarului. Neoficial, era ceva mai mult decât atât pentru că, odată ce a părut să împlinească vârsta majoratului, țarul l-a trimis la școală în Franța. Asta prin 1717.

Când a plecat în Franța, Abram deja vorbea fluent latina, rusa, franceza și încă vreo câteva limbi de circulație internațională, dar mai și excela la matematică și, în special, geometrie. Pe acolo nu doar că a urmat cursurile academiei de artilerie din La Fère, ba a studiat și artele și științele vremii pe la Metz. S-a înrolat în armata franceză, a luptat împotriva Spaniei și a fost ridicat la rangul de căpitan. Pe atunci, Abram și-a mai tras un nume, Gannibal, cu referire la cartaginezul Hannibal de care se simțea cumva legat.

Gannibal, viziune modernă

Când s-a întors în Rusia, în 1723, Abram Gannibal era mai școlit decât 90% din populația țării, luată la un loc. Cât a trăit Petru cel Mare, asta era de bine. După ce a murit țarul, în 1725, să fii educat într-o mare de idioți nu era, cum nu este nici astăzi, vreun atu cu care să te lauzi. Prin urmare, Gannibal a fost exilat în Siberia timp de vreo 8 ani. A fost rechemat la curtea țarinei Elizabeta, grație calităților sale intelectuale, și promovat ulterior la rangul de general-maior. La scurtă vreme a devenit și superintendent al Revalului (Tallinul de azi). A primit domenii îndestulătoare, sute de țărani care să le muncească și, prin 1752, omul s-a retras la moșia lui.

Între timp, că și asta e important, Abram al nostru se căsătorise cu o grecoaică, pe nume Evdochia. Nu a fost chiar cel mai reușit mariaj, căci grecoaica fusese măritată la ordinul țarului, așa că femeia visa nu doar cai verzi pe pereți, ci și bărbați cât mai albi la culoare. Așa se face că a dat naștere unei fetițe albe ca zăpada, de era să leșine Gannibal când a văzut că i se confirmă bănuielile. A trimis juna rea de muscă la închisoare timp de 11 ani, a uitat să divorțeze de ea, și între timp s-a recăsătorit cu o scandinavă de familie nobilă, pe nume Christina Regina Siöberg. În fine, i s-a adus aminte că e căsătorit că două femei în același timp, a plătit o amendă pentru treaba asta, s-a dezcăsătorit de Evdochia și a trimis-o pe viață la mănăstire. Pe partea cealaltă, cu tanti Christina s-a pus pe făcut copii. Adică vreo zece bucăți.

Bust al lui Abram Petrovici Gannibal

Unul dintre acești copii se numea Osip. Osip, la rândul său, când s-a făcut mare, a avut o fiică pe nume Nadejda. Această fiică, Nadejda Ossipovna Gannibal pe numele complet, s-a măritat cu nobilul Sergei Lvovici Pușkin. La 26 mai 1799, cei doi au avut un băiețel, pe nume Aleksandr Sergheevici Pușkin, nimeni altul decât faimosul scriitor care a revoluționat literatura rusă. Adică, strănepotul arapului Gannibal.

Și iată, dragii mei, cum v-am dovedit că Pușkin era negru. Nu 100%, dar era.

FACTS

–  De unde ajunsese Gannibal la otomani nu se știe clar. Încă este un subiect de dispută. S-a stabilit că fusese născut în jurul anului 1696. Deci ar fi avut cam 9 ani când a fost botezat de Petru. Inițial s-a spus că ar fi fost răpit de prin Etiopia sau Eritreea.  Ultima ipoteză spune că el ar fi fost fiul unui lider local din Camerun. Taică`său ar fi fost ucis într-un conflict de pe acolo, iar Abram ar fi fost vândut ca sclav otomanilor.

– Gannibal a fost primul om din Rusia care a cultivat cartofi la scară mare și care le-a și arătat rușilor cum să îi mănânce. Petru cel Mare le adusese cartofii, dar omisese să le și spună ce parte din ei trebuie consumată. Așa se face că s-a lăsat cu mai multe intoxicații în rândul populației locale, căci mujicii și nobilii deopotrivă au ales să mănânce frunzele.

– Pușkin a dorit să scrie o operă în care Abram Gannibal, străbunicul său, să fie personaj central. Ea se numea „Arapul lui Petru cel Mare”. Nu a mai apucat să o termine căci, așa cum știm toți, Pușkin murea într-un duel la doar 37 de ani.

Foto: Wikimedia commons, The Economist

4 comments on “Alexandru Dumas era negru. Și? Mare scofală! Și Alexandr Pușkin tot negru eraAdd yours →

  1. Doar pentru exactitate:
    Nici Alexandre Dumas și nici Pușkin nu erau negri, ci mulatri. Iar genul ăsta de metisare oferă progenituri cu date fizice impresionante (și cu poftă de mâncare pe măsură)

    1. …figuri…de stil!
      negru, mulatru, evreu, „tot un drac” – ar fi zis hitler 🙁
      povestitorul nostru utilizează termenul „incorect”, pt a strânge zâmbete 🙂

  2. Nu e foarte clar că Evdochia ar fi călcat strâmb, fapt e că unii copii birasiali au la naștere o culoare mai degrabă neutră și abia mai târziu încep să dezvolte trăsături moștenite de la părintele de culoare, dacă este cazul. Încercă să verifici sursele să vezi dacă acel copil mai era alb și câțiva ani mai târziu.

  3. Pentru conformitate, TATAL lui A.Dumas-tatal, generalul Thomas Alexandre Davy de La Pailleterie, era fiul unui marchiz si al unei sclave din San Domingo. Omul il shutuia pe tanarul Napoleon cand era nervos.
    Mama lui A.Dumas tatal a fost Marie-Louise Labouret, fiica unui carciumar cu veleitatzi de gardist.

Leave a Reply to fL0reign Cancel reply

Your email address will not be published.