O beție cu Antihristul

Cine a fost țarul Petru I al Rusiei (căci despre el este vorba), sau Petru cel Mare dacă preferați, nu mai are rost să spunem aici. Știe toată lumea cine a fost el, ce a făcut și cum a rămas în istorie. Ideea este că omul a fost realmente un geniu politic, militar și un vizionar cum rar s-a întâmplat să urce vreodată pe vreun tron. Însă, ca orice geniu, Petru cel Mare a avut și el demonii săi. Iar noi despre ăștia vom vorbi.

Ideea este că Petru nu a avut una dintre cele mai fericite copilării din lume. Nu avea decât patru ani atunci când tatăl său, țarul Alexei Mihailovici, se stingea din viață la vârsta de doar 46 de ani. Acum, trebuie să spunem și că Alexei trăise destul de intens, dacă ne gândim că, în ciuda vârstei, avusese nu mai puțin de 16 copii (13 dintr-o primă căsătorie și 3 dintr-o a doua). E adevărat, nu toți supraviețuiseră, dar și cei care o făcuseră erau încă suficienți pentru a duce Rusia aproape de un război civil în lupta pentru tron. Cea mai aprigă dintre toți pretendenții era sora vitregă a lui Petru, Sofia Alexeevna. Femeia îl ura de moarte de Petru și ținea cu tot dinadinsul ca unul dintre frații ei buni să ocupe tronul căci, v-ați prins deja, era o luptă între clanurile celor două soții care lăsaseră urmași la tron. Una peste alta, ca să nu o lungim, Petru a apucat să își vadă uciși, pe când nu împlinise încă 10 ani, mai toți prietenii și protectorii.

Cumva, el a scăpat cu viață, a trimis-o pe soră`sa vitregă la mănăstire și, alături de măica`sa, a devenit conducător de facto al Rusiei. Ei bine, când s-au mai liniștit cât de cât apele pe acolo și pe când Petru a atins vârsta majoratului, au început să iasă la iveală și demonii despre care vorbeam. Tânărului țar îi plăcea să fie înconjurat de prieteni. Până aici, nimic anormal. În general era urmat întotdeauna de un grup de minim 80 de persoane, băieți simpli de la țară, tineri din familii nobile sau străini din cartierul german al Moscovei, pe care Petru îl vizita adesea.

Sofia Alexeevna, sora vitregă a lui Petru I, închisă la mănăstire (pictură de Ilia Repin). La fereastră se vede un spânzurat, ca să știe aceasta ce o așteaptă în cazul unui nou complot. Sofia nu avea voie să fie văzută de nimeni, nici măcar de măicuțele de la mănăstire, decât în ziua de Paște

Și, ca oricărui adolescent, și lui Petru îi plăcea să fie rebel, să meargă la party-uri și să alerge după dudui. Îl poți acuza de ceva? Dacă nici la adolescență nu faci din astea, atunci înseamnă că ești cu capul. Bine, Petru făcea din astea, dar era și cu capul, ca să fie treaba bună. Pentru unul ca Petru, lucrurile nu existau cu jumătate de măsură. Pentru el, ca mai toate acțiunile sale din viață, totul se baza pe principiul „totul sau nimic”. Așa că nici party-urile pe care le organizau el și suita lui nu erau niște chermeze la care să bei două-trei beri, să dansezi cu o duduiță, apoi să te duci acasă, să te culci și să ai eventual un vis erotic. Ei aș! Pentru gașca lui Petru lucrurile trebuiau să fie epice.

Așa se face că, încă de la 18 ani, țarul a înființat așa numita „Companie veselă”. Din ea făceau parte, așa cum spuneam, undeva între 80 și 200 de oameni, toți puși pe chef. Cu ăștia, Petru se plimba peste tot, cheltuiau banii pe cantități industriale de alcool, pe dame de companie și, uneori, dacă vă vine să credeți, chiar și pe mâncare. Când rămâneau lefteri, zurbagii se duceau la curtea câte unui boier, îl trezeau pe ăsta din așternuturi și cereau băutură și mâncare pentru toată compania. La o fază din asta, dacă erai boier, ai fi preferat lesne să te lovească invazia de lăcuste, tătarii și holera, toate în același timp, căci poate tot ai mai fi avut vreo șansă să îți rămână ceva prin cămări. Dacă aveai ghinion, venea Petru cu amicii. Iar chefurile ăstora țineau zile și nopți întregi, până îl lăsau pe proprietar în sapă de lemn, apoi se mutau în altă parte.

Bine, acum nu vă imaginați că asta făceau Petru și ai lui tot timpul anului. Dacă ar fi ținut-o langa 12 luni din 12, nu ar mai fi avut timp să ridice Rusia din epoca de piatră și să o transforme în ditamai imperiul. În general, era îmbinat utilul cu plăcutul.

Party cu Petru

În fine, lui Petru îi mai plăceau și toasturile și festivitățile. Tot el a fost cel care a cerut imperios ca vodca să nu mai lipsească niciodată de la mesele sale. De fapt, el a transformat vodca în băutura standard pentru celebrări. Voiai să zici ceva de bine la o nuntă? Dădeai pe gât un pahar de vodcă. Voiai să rostești câteva cuvinte frumoase la o înmormântare? Mai băgai o vodcă. Aveai musafiri și voiai să le urezi toate cele? La fel, vodcă. Mai lansai un vas la apă? Atunci cinsteai pe toată lumea cu multă vodcă.

Treaba este că, pe măsură ce trecea timpul, motivele pentru toasturi se înmulțiseră îngrijorător, iar chefurile companiei lui Petru deveneau din ce în ce mai răsunătoare. Acum, cu voia dumneavoastră, o să detaliez.

La scurtă vreme după înființarea „companiei vesele”, Petru a simțit nevoia să îi schimbe numele în „Sinodul tuturor glumelor, al tuturor bețivilor, al nebunilor și al bufonilor”. Rețineți, vă rog, termenul de „sinod”, iar restul vă spune de la sine ce se petrecea acolo. Ideea este că, pe măsură ce chefurile deveneau tot mai sălbatice, compania asta a devenit un fel de organizație în care diferite personaje primiseră personal de la Petru tot felul de funcții similare cu cele din biserică (cardinali, episcopi, arhimandriți, preoți și diaconi). Ba aveau și un Papă, în persoana contelui Nikita Zotov, un apropiat al țarului. Ați prins ideea, ăștia făceau o bășcălie de biserică de nu se poate.

Acum, dacă vă gândiți că Petru topise deja clopotele primelor biserici și catedrale ca să facă tunuri din ele, că îi pusese pe toți bărbații ruși să își radă bărbile și să poarte haine occidentale, ba chiar (ptiu, drace!) să învețe geometrie și alte științe și să dea examene periodice dacă voiau să acceadă la funcții importante, devine evident de ce rușii, de la ăla cu sapa de lemn în mână și până la ăla cu patrafir, ajunseseră să creadă că țarul este însuși Antihristul. Când s-a mai aflat și de Sinodul lui format din bețivani, treaba era clară. Noroc că nu avea nimeni curaj să comenteze prea tare, căci Petru avea o mare problemă cu criticile. Mă rog, nici surd nu era, așa că le-a explicat doct popilor și patriarhului că el, de fapt, face bășcălie de biserica catolică, nicidecum de aia ortodoxă, și le-a mai venit ălora, cât de cât, inima la loc. În realitate, el lua în bătaie de joc cam toate bisericile, fără excepție.

Petru tânăr și ceva mai sobru

Revenind la party-urile sălbatice ale Sinodului lui Petru, trebuie subliniat că, la scurtă vreme, oamenii și-au dat seama că au nevoie de un sediu al lor, mai ales că palatele, cămările și resursele boierilor ruși nu prea mai făceau față apetitului pentru petreceri al țarului și al alaiului său. Prin urmare, Petru a dat ordin ca la casa bunului său prieten, amiralul general François Le Fort, să fie construită o cameră specială care să poată găzdui câteva sute oameni. Cum nici asta nu s-a dovedit de ajuns, țarul i-a ridicat ăstuia o vilă complet nouă, dotată cu o sală de oaspeți cu o capacitate de 1.500 de persoane. I-a mai oferit și o rentă îndestulătoare, ca să poată omul să susțină petrecerile care se înmulțeau de la an la an.

În principiu, fiecare petrecere începea cu un toast ținut de țar. Acesta golea o faimoasă cupă de cristal (botezată Cupa vulturului) și o ținea răsturnată deasupra capului ca să se vadă că nu trișase. Să nu uit, cupa avea o capacitate de 1,25 litri și era plină cu vodcă. Mesenii repetau gestul, deși foloseau cupe mai mici. Cei care întârziau la petreceri erau forțați să dea pe gât o cupă a vulturului plină cu vodcă. Apoi începea orgia. Bărbați și femei deopotrivă îngurgitau cantități uriașe de alcool, uneori cu forța, și fiecare pica pe unde se nimerea. Că adormeau prin grădini, pe podele sau pe pragul ușilor, nu mai conta. Unii mai și mureau din cauza exceselor, dar asta era un motiv pentru încă un party, căci nici funeraliile nu trebuiau să fie prea triste.

Din documentele vremii rezultă că Petru nu-și mai începea ziua decât după o vodcă mică și o murătură. Ce însemna o „vodcă mică” ne-a transmis un anume marchiz Kermarten, atunci când a relatat vizita lui Petru în Anglia. Adică, un pocal de 0,55 litri, urmat de o sticlă de vin. Asta era în 1698. Pe atunci, Petru avea 27 de ani.

Cupa vulturului (în prezent la St. Petersburg). Sursa:flickr

O altă mărturie vine din 1701, de la o întâlnire oficială a lui Petru cu regele polonez, Augustus al II-lea. Cei doi monarhi s-au angrenat atunci în niște jocuri militare (preferatele țarului) pentru a face negocierile mai plăcute. Când jocurile s-au încheiat cu victoria lui Petru, regele polonez era așa de beat că nu a mai putut nimeni să îl trezească nici măcar a doua zi, ca să se ducă ăsta la biserică, așa cum era obiceiul. S-a dus Petru, care se pare că dezvoltase o mare rezistență la băutură, a ascultat cuminte slujba, ba chiar a pus tot felul de întrebări la final. Pe la amiază s-a trezit și polonezul și băuta a fost reluată. A durat trei zile neîntrerupt.

În 1705, Petru și suita sa s-au deplasat la St. Petersburg, acolo unde țarul avea planuri mari cu orașul pe care îl inaugurase cu doi ani în urmă. Alaiul a fost întâmpinat chiar de țarină, iar cina a fost una epică, udată din belșug cu vin de Tokaj și cu câte o halbă mare de vodcă. Mesenii au picat lați spre dimineață, numai pentru a fi treziți câteva ore mai târziu. Li s-a înmânat câte un topor și au fost duși într-o pădure unde Petru personal a măsurat un pătrat cu latura de 100 de pași și le-a cerut ăstora să taie toți copacii, că avea el un plan. Țarul a muncit cot la cot cu bețivanii și, până spre seară, toți erau treji și munca terminată. Ca să sărbătorească, țarul i-a invitat pe toți la o cină festivă. Vă dați seama ce a urmat. După câteva ore de somn, țarul i-a trezit din nou pe invitați pentru micul dejun, căci convoiul urma să plece. Putem spune că micul dejun a fost unul relativ modest. El a constat în câteva pahare de vodcă, după care oaspeții au fost trimiși să ia aer curat pe dealurile din împrejurimi, ca să își revină și să poată pleca.

Istoricul polonez Kazimir Valișevski nota că, în 1707, pe când regele suedez Carol al II-lea pregătea o campanie decisivă pentru a cuceri centrul Rusiei, general Alexander Menșikov trimitea curier după curier la Moscova, pentru a-i cere țarului să ia măsuri urgente. Petru însă era la chef, iar scrisorile au fost aruncate una după alta, fără a fi citite. În 1710, după victoria de la Poltava în fața a ceea ce mai rămăsese din armata suedeză în urma unei ierni groaznice, țarul Petru ar fi refuzat să urmărească trupele rămasă în viață, inclusiv pe Carol al II-lea, căci pregătise deja cheful de după victorie.

Nu trebuie uitat nici momentul de la 1711. Atunci, Petru organizase căsătoria dintre nepoata sa, Ana Ivanovna, și ducele de Curlanda, Frederick William, ca să pună bazele unei alianțe temeinice. Mirii aveau în jur de 17 ani, iar nunta a fost de un fast rar întâlnit. Mariajul nu a fost însă unul care să dureze. În fapt, a durat doar două luni căci, doar un adolescent, ducele William nu a rezistat exceselor bahice la care a fost silit să participe. Pur și simplu, a îngurgitat atât de mult alcool încât a sucombat.

Ana Ivanovna, nepoata lui Petru I

Yust Yul, un diplomat danez, nota că, în 1711, se afla pe un vas în compania lui Petru și a oamenilor săi. La un moment dat, danezul a alunecat, a căzut, și i s-a comunicat imediat că orice greșeală de acest gen trebuie pedepsită cu o cupă mare de vodcă, o „pedeapsă” instituită de însuși Petru. Sperând să scape, Yul s-a cocoțat rapid pe o scară de funie, pe un catarg, numai ca să vadă namila de țar că vine după el, ținând cupa în dinți. Diplomatul mai nota că a fost nevoit să bea cupă după cupă, până când aproape a căzut de acolo, și doar un miracol l-a salvat de o accidentare serioasă.

În 1718, țarul călătorea la Paris. Din cronicile vremii, amintim următoarele: țarul se trezea de obicei în zorii zilei, lua micul dejun la ora 10:00 și se culca în jur de ora 21:00. Între micul dejun și cină îngurgita însă cantități uriașe de vodcă, vin și bere (bere care ceruse special să fie preparată de oamenii săi, căci aia franțuzească era prea slabă). De Paște, toată delegația rusă era ruptă de beată, mai puțin Majestatea sa, care nu numai că a rămas sobră deși băuse cot la cot cu restul, ba a și plecat incognito de la masă, ca să petreacă cu niște muzicanți într-o tavernă.

În fine, relatările sunt numeroase, iar noi nu avem timp și spațiu să le expunem pe toate. O să subliniem totuși că, spre finalul vieții lui Petru, astfel de excese începuseră să fie din ce în ce mai sumbre și mai violente.

Tot în 1718, țareviciul Alexei murea în temniță, torturat la ordinul lui Petru, ba unii spus că ucis chiar de țar într-un acces de furie. Asta nu l-a oprit pe Petru să organizeze tot atunci o petrecere pe cinste cu ocazia lansării la apă a vasului Lesnoy. Evenimentul a fost udat cu alcool din belșug, a fost sărbătorit cu artificii, iar Petru a declarat nonșalant mulțimii de acolo că nu are niciun motiv să poarte doliu după fiul său, căci acesta murise ca un criminal.

Petru și fiul său, Alexei

În același an, la un alt dineu cu cântec, fiica vicecancelarului Șafirov (un evreu convertit la ortodoxism) a refuzat să bea paharul de vodcă pe care i-l oferise chiar țarul. Furios, acesta a pălmuit-o de două ori, zbierând: „Evreică obraznică, te învăț eu ce înseamnă supunerea!”. Cu sângele șiroindu-i pe nas și pe gură, tânăra a trebuit să dea pe gât toate paharele de vodcă pe care i le-a adus țarul. Drept represalii, toate damele care au omis vreun dans în seara respectivă au fost silite la același tratament. Se cam dusese distracția. De altfel, în 1722, Petru dădea un decret prin care toate „domnițele” din Moscova, cu vârsta mai mare de 10 ani, erau obligate să participe la celebrarea păcii de la Nystad, dintre Suedia și Rusia, iar asta însemna că toate erau nevoite să bea vârtos. În principiu, în acești ultimi ani ai lui Petru, palatele și curțile în care se organizau balurile și chefurile imperiale erau înconjurate de soldați înarmați, astfel încât nimeni să nu se poată sustrage. Și, să nu uit, toată lumea trebuia să bea în prezența țarului, ca să fie el sigur că nu se trage chiulul de la băut.

În ultimii săi ani de viață, Petru bea mai vârtos ca oricând, deși problemele de sănătate se acutizaseră. Uneori nu mai ieșea din dormitor și câte 6-7 zile la rând, pentru a se reface după orgiile pe care le organiza la palatele sale de prin Rusia. În ianuarie 1725, țarul și Sinodul său dădeau o ultimă petrecere la St. Petersburg. Și ca să fie treaba ca la carte, au inițiat toți o procesiune pseudo-religioasă pe ghețurile care acoperiseră Neva. Acolo i s-a pus pata țarului ca un bătrân de 80 de ani, nobilul Matvei Golovin, să fie îmbrăcat în diavol și pus să dănțuiască pe acolo, în hohotele de râs ale celorlalți. Golovin a refuzat, iar țarul furios a ordonat ca ăsta să fie dezbrăcat în pielea goală, i-a îndesat personal pe cap tichia cu coarne de diavol, și l-a lăsat acolo, în plină zăpadă, timp de o oră. Evident că omul nu a supraviețuit.

Petru pe patul de moarte

Doar o lună mai târziu, Petru se stingea și el din viață, cu rinichii distruși și cu vezica urinară cangrenată. Avea doar 52 de ani.

Sursa foto: wikimedia commons, flickr

2 comments on “O beție cu AntihristulAdd yours →

  1. “regele suedez Carol al XII-lea pregătea o campanie decisivă pentru a cuceri centrul Rusiei”. un X in minus, ce conteaza, dupa atatea betzii?

Leave a Reply

Your email address will not be published.