O istorie macabră, și mai puțin cunoscută, din spatele distileriei Jameson

James Sligo Jameson a fost stră-strănepotul lui John Jameson, adică omul care a pus bazele imperiului producător de whisky irlandez care îi poartă numele… Jameson. James a moștenit imperiul ăsta, ceea ce însemna că nu mai trebuia să își facă griji cu banii toată viața lui. Și asta a și făcut. Adică zero griji și distracție cât cuprinde.

Mai precis, omul a călătorit prin toată lumea și și-a dedicat timpul pasiunilor sale, naturalismul și vânătoarea a tot ce mișcă. Așa a ajuns ca, în anul 1886, să plătească un fleac de 1000 de lire sterline ca să se alăture unei expediții finanțate de regele Leopold al II-lea al Belgiei, expediție care, chipurile, trebuia să ducă provizii unui pașă turc, Mehmet Emin pe numele său, care fusese numit guvernator peste sudul Sudanului și care rămăsese izolat acolo în urma revoltelor care izbucniseră în zona respectivă. Neoficial, expediția asta trebuia să cartografieze zone neexplorate din centrul Africii, astfel încât Belgia să anexeze și alte teritorii africane, pe lângă Congo-ul în care belgienii băteau orice record în materie de atrocități.

Zis și făcut, expediția a pornit din Zanzibar, a străbătut Africa și a ajuns până în Congo. A fost un fiasco total, pentru că nu numai că nu l-au salvat pe Pașa Emin, ci i-a salvat turcul pe ei, după ce ăștia mai aveau puțin și dispăreau cu totul din lipsa proviziilor și a proastei organizări a expediției. La asta adăugăm și o sumedenie de atrocități la adresa populațiilor locale, dar și apariția unor documente false prin care chipurile, mai multe triburi africane renunțau „de bună voie și nesilite de nimeni” la teritoriile pe care le ocupau, numai ca să le pună la dispoziția Belgiei. Yeah, right!

James Sligo Jameson

Dar nu expediția asta ne interesează pe noi, ci faptele lui James Jameson, căci de la el plecasem. Omul a făcut parte din așa numita „Coloană din spate”, un corp expediționar, că uitasem să menționez că, la un moment dat, băieții ăștia se despărțiseră și urmaseră rute diferite din motive strategice. Ei bine, corpul ăsta s-a făcut vinovat de cele mai mari acte de cruzime din toată expediția, dar parcă niciunul nu a întrecut faptele lui James.

Mai precis, ajuns prin Congo, omul a tot auzit de practicile de canibalism ale africanilor din regiune. Nu e ca și cum nu mai auzise nimeni de așa ceva. Poveștile despre antropofagia din Africa circulaseră prin toată lumea, iar coloniștii europeni și americani răspândiseră mitul atât de mult, încât lumea credea că toți africanii sunt canibali. Nici nu mai menționăm că toate poveștile astea serveau ca pretextul perfect pentru ocuparea teritoriilor africane, pentru răpirea și vinderea ălora ca sclavi, totul în numele civilizării.

În fine, să revenim la James Jameson! Spuneam că omul auzise de practicile canibalilor din zonă, așa că i-a venit o idee. De ce să nu asiste și el la o astfel de scenă? La banii lui își putea permite orice. În sensul ăsta, James al nostru a pus un traducător sudanez, Assad Farran, să discute cu canibalii. Ăsta s-a dus, a vorbit, ba a și luat legătura cu un comerciant de sclavi, Tippu Tip, și l-a anunțat pe irlandez că se rezolvă treaba. Dar că urma să îl coste. Cât? Șase șervețele de mătase albă. În schimbul acestora, Jameson a primit o fată de 10 sau 11 ani, pe care a Tippu Tip a dus-o personal în satul canibalilor și a legat-o de un copac. Apoi le-ar fi spus ălora că fata este „un cadou de la omul alb, care vrea să vadă cum este mâncată”.

Tippu Tip (1889)

Nu intrăm în detalii macabre. Ele există, căci James Jameson a ținut un jurnal detaliat cu ce s-a petrecut în expediție. Mai mult, Assad Farran a declarat totul în presă, așa că nu mai este niciun secret. Ideea era că ăia au ucis fata și au mâncat-o acolo, totul în fața lui Jameson, dar și a amicilor și servitorilor săi, care au asistat la spectacolul ăsta de la început și până la final. Ulterior, în aceeași seară, irlandezul s-a apucat să deseneze totul, „în culori vii, cât scenele erau încă proaspete în memorie”, de parcă ai putea uita vreodată așa ceva.

O să mai spun că Jameson nu a ajuns niciodată în fața justiției pentru treaba asta. Cel puțin, nu în fața justiției lumești pentru că, în aceeași expediție, nenea James se îmbolnăvea de febră și murea un an mai târziu. Ca mulți alți europeni, și el se crezuse superior africanilor, implicit bolilor africane, și avea să plătească pentru aroganța asta. Avea doar 32 de ani.

Reproducere după schițele lui James Jameson

Familia Jameson, împreună cu guvernul belgian, a încercat să mușamalizeze afacerea dar, cum spuneam, traducătorul Assad Farran a fost cel care a vorbit în presă despre toată tărășenia. The New York Times a fost primul ziar care a publicat firul întâmplărilor. La scurtă vreme, numeroase publicații din toată lumea au reluat povestea. Soția lui James a declarat ulterior că nu fusese vorba decât de o glumă. Jameson ar fi refuzat să creadă că ăia chiar erau canibali dar s-a convins când a văzut contrariul și că era prea târziu ca să îi mai oprească. Mai mult, el nu ar fi cumpărat niciodată copilul respectiv cu scopul de a vedea cum este mâncat, ci el ar fi fost adus acolo de Tippu Tip, doar ca ăla să demonstreze că nu mințea.

Fragment din The New York Times

Nu i-a mers, căci nu a crezut-o nimeni. Iar jurnalul lui Jameson, care a ajuns și el ulterior în presă, a susținut contrariul. O altă relatare este cea publicată recent (2008), în biografia conducătorului expediției respective, exploratorul Henry Morton Stanley, care urmase o rută diferită de cea a lui James Jameson, cu un alt corp expediționar. Un asistent al său i-ar fi povestit ce a făcut James, dar Stanley pur și simplu nu ar fi putut să creadă. El intenționa să se întâlnească cu irlandezul și să îl chestioneze personal. Nu a mai apucat să o facă pentru că ăla sucombase între timp. În schimb, Stanley a pus mâna pe jurnalul nebunului și s-a convins că totul fusese real.

În fine, după o astfel de poveste, unii dintre voi poate vor simți nevoia să bea ceva. Pot să pun pariu că nu va fi un whisky Jameson. Ah, să nu uit, după treaba asta, nicio altă expediție de acest gen nu s-a mai organizat vreodată în Africa.

Sursa foto: wikimedia commons, imgur, fishoutofmalbec

1 comment on “O istorie macabră, și mai puțin cunoscută, din spatele distileriei JamesonAdd yours →

  1. Bun, shi care-i problema? Oricum aia erau canibali, asha ca ar fi halit-o pe fata mai devreme sau mai tarziu. Jameson era in interes de documentare, un fel de NatGeo avant la lettre.

Leave a Reply

Your email address will not be published.