Chimie și anomalie în cazul relațiilor de durată

Vă povesteam în articolele precedente despre cei trei pași chimici pe care îi efectuează oamenii într-o relație. Primul era „dorința”, al doilea era „atracția”, iar cel de al treilea era „atașamentul”. Noi am străbătut deja, științific și teoretic, primele două etape. Să vedem cum e cu a treia, cea mai complicată dintre toate.

În scenariul nostru ați trecut deja de etapa fluturașilor, ați consumat pasiunea carnală și, cam după un an așa, chimicalele din organismul vostru au început să revină la nivelul pe care îl aveați înainte de a o lua razna. Teoretic, și nivelul de inteligență începe să își revină la normal. Mai pe românește, să vă vină mintea la cap pentru că, este fapt dovedit, dragostea cu năbădăi nu vă face cele mai inteligente persoane de pe planetă. Asta se întâmplă pentru că nivelul dopaminei începe să scadă. Dopamina este asociată cu riscurile, dorința de a încerca lucruri noi, curiozitatea, creativitatea și nu numai. Nemaifiind nimic nou și nici mare scofală de explorat, tocmai începeți să realizați că s-a cam dus puiul cu ața și că e cazul să vă puneți niște întrebări. În situația asta se nasc mai multe scenarii. Propun să le analizăm pe rând.

În primul scenariu, vorbim iarăși despre dopamină. Ea este asociată și cu sentimentele voastre față de recompense. Până acum, recompensele la care facem referire erau sexul și atracția partenerului. Cum astea încep să se cam ducă, puteți să arătați simptomele unui dependent de dopamină. În principiu, sunt cam aceleași cu consumul drogurilor de mare risc. Și asta pentru simplul motiv că în ambele cazuri vă sunt stimulate cam aceleași zone din creier. Vă vreți senzațiile tari înapoi, aveți nevoie de ele, și pentru că nu le mai primiți ca la început începeți să manifestați, spre exemplu, crize de gelozie, să deveniți posesivi șamd.

În alte cazuri, căutați un substitut. Asta poate însemna consum de substanțe care dau dependență (droguri, alcool, tutun etc.), ba chiar să faceți abuzuri alimentare. Dependența de dopamină poate duce și la căutarea atenției altor parteneri. O situație asemănătoare este și atunci când vi se dau papucii. Totul e chimie, de asta se și spune că unele despărțiri sunt atât de dureroase încât dor fizic. Și atunci, în lipsa dopaminei, puteți recurge la gesturile de mai sus. În termeni științifici, aveți o problemă la scufiță și trebuie să o rezolvați cât mai repede. Asta, evident, dacă aveți câteva cunoștințe de chimie, știți ce se petrece cu voi, iar la școală nu ați fost îndrăgostiți doar de recreații.

Scenariul doi pleacă, în principiu, de la aceleași dependențe de hormonii fericirii. De data aceasta este vorba despre oxitocină și vasopresină. În cantități prea mari, astea duc la rezultate nu tocmai de dorit. Spre exemplu, oxitocinei i se mai spune și „hormonul îmbrățișării”. Asta pentru că este asociat cu stările de bine, cu relaxarea, cu atașamentul față de o persoană, de un animal sau chiar de obiecte. Nu este cazul să mai explic eu de ce nu e bine să devii prea atașat de cineva sau chiar dependent emoțional. Ați văzut toți persoane care, pur și simplu, nu se pot rupe de personajele care le fac rău într-o relație. Așa s-a născut, spre exemplu, și fenomenul „friendzone”. Evident, acesta este mult mai complex, are cauze multiple, dar noi ne vom referi strict la cea care ne interesează în discuția asta.

Astfel, anumite persoane, în general de sex feminin, atrag anumiți indivizi într-un cerc apropiat, numit friendzone (cercul de prieteni). Individul sau indivizii din acest cerc sunt folosiți ca „o roată de rezervă”, și asta pentru că persoana în cauză este încă dependentă emoțional de ciumpalacul care i-a dat papucii și la care speră să se reîntoarcă. Sau, după caz, la omul care nu a mai suportat hachițele nebunei și a ales să plece la ale lui. Cum spuneam, repet, acesta este doar unul dintre motivele creării așa numitului friendzone. Fenomenul este unul vast și nu pe el îl analizăm astăzi.

Una peste alta, ați prins ideea. Hormonii ăștia sunt ok, dar ce e prea mult nu mai e bine. Toată șmecheria stă într-un echilibru hormonal. Și astfel ajungem la scenariul trei.

În acest scenariu, echilibrul este echilibru, nu dezechilibru, nu există dependențe și alte minuni. Odată cu reducerea nivelului de dopamină, intervine oxitocina. Mai precis, între cei doi parteneri nu mai există pasiunea aia de la începuturi. Scânteia, năbădăile, cum vreți să le numiți. Ei sunt conștienți de asta, dar se simt bine împreună și decid să meargă mai departe în aceeași formulă. Faptul că împreună descoperă senzația de bine reciproc este, probabil, cea mai puternică legătură chimică într-o relație de durată. Adică, revenind la hormoni, creierul lor elimină oxitocină atunci când petrec timp împreună. Dacă nu simțiți asta, aleluia, pa și pusi, vă chinuiți degeaba.

Aici mai intervine însă un aspect. Chimia este doar ușa care deschide o relație de durată. Cum am menționat deja, sentimentele inițiale dispar. Este normal, nu vă faceți probleme! Ca o relație să meargă, intervin încrederea reciprocă, dorința de a merge mai departe, respectul, comunicarea, într-un cuvânt…atașamentul. Cel despre care pomeneam la început.

Să luăm un exemplu. Ați culcat copilul și amândoi v-ați instalat pe canapea în fața televizorului. Ea și-a tras ochelarii pe nas, punga de pufuleți pe genunchi, și vrea să se uite la o emisiune stupidă, de genul celor cu nurori, soacre și alte minuni, genul de emisiuni pe care tu le urăști visceral (emisiune asta mi-a venit în minte încercând să subliniez ceva odios. Puteam să spun că ar fi dorit să se uite la talk-show-urile de pe Antena 3, dar aici e caz clar de divorț, nu stai la discuții). Pe de altă parte, tu intenționezi să urmărești meciul de liga a doua, doar pentru a afla a câta oară mai poate lua bătaie Dunărea Călărași, înainte de a li se face ălora din conducere milă de suporteri și de jucători și să desființeze echipa. Dacă nu vă place scenariul cu liga a doua, puteți opta pentru liga I și FCSB. E cam același lucru. În fine, telecomanda este la tine căci, măcar la nivel declarativ, tu ești capul familiei. Aici intervine atașamentul și dragostea matură. Mai precis, pentru că îți iubești soția cel puțin la fel de mult pe cât îți iubești integritatea corporală și liniștea, alegi să schimbi programul și să o lași să se uite la ce vrea ea. Case solved!

Dacă nu ați prins subtilitatea, vă explic. Chimia și compatibilitatea sunt două lucruri diferite. Adică, puteți începe o relație plină de scântei și pasiune, să faceți schimb de fluide mai ceva ca două morse mustăcioase, dar când se termină totul și vreți să vă și spuneți ceva, descoperiți că nu aveți nimic în comun. Chimia o fi ea chimie, cu ea începe totul dar, când se duce, e nevoie și de ceva muncă pentru ca o relație să meargă. De asta e indicat să nu luați decizii pripite și să puneți hormonii pe primul loc. O altă greșeală frecventă este aceea de a căuta un personaj care să fie 100% compatibil cu voi. Nu există. În cazul ăsta puteți ieși de unii singuri, căci voi vă sunteți cea mai bună companie. În fine, eu doar am zis, nu am dat cu apă fiartă. Fiecare face cum crede de cuviință. Evident, există și cazul în care chimia poate apărea mai târziu, nu e musai să înceapă totul cu ea. Dar, într-un final, ea tot se duce, la fel ca moliile efemere din stomac.

Mai spuneam în articolul precedent că și sărutul se schimbă. Adică, nu în sensul în care începeți să vă sărutați așa cum nu ați mai făcut-o. Diferența este că el nu vă mai aruncă hormonii în aer, iar voi rămâneți mult mai lucizi decât la începuturi. E adevărat, poate declanșa eliberarea de dopamină și alte chimicale, dar nu la fel cum o făcea la început. De data asta, el eliberează ceva mai multă oxitocină. Pe lângă asta se mai eliberează și serotonină, iar nivelul de cortizol scade. Ca să înțelegeți ce spanac am vrut să spun cu asta, ei bine, totul se traduce astfel: deveniți mai relaxați, vă simțiți confortabil, în siguranță, iar faptul că în buze există un număr foarte mare de terminații nervoase face ca experiența să fie cu atât mai plăcută. Acestea fiind zise, vă doresc să aveți parte de cât mai multe pupăciuni! Eu mă duc să verific dacă mai există sau nu clubul Dunărea Călărași.

Sursa foto: pixabay