Ce mare e fotbalul mic!

Mă bucur că pot spune acum, deși sună de parcă aș vorbi de pe terasa unui azil de bătrâni, că i-am prins jucând pe Gary Lineker și Peter Shilton. De ce? Pentru cine nu știe, băieții ăștia doi au reușit într-o carieră de 16, respectiv 31 de ani, să nu ia nici măcar un cartonaș galben, darămite unul roșu. Mă rog, Shilton a luat un singur roșu, dar a și marcat un gol, ceea ce, în opinia mea, compensează. Dacă nu știați că Shilton a fost portar, nici nu are rost să citiți mai departe, căci azi scriu despre o pagină micuță micuță din istoria fotbalului. Ce să fac dacă nevasta m-a încurajat să scriu despre tot ce îmi trece prin cap? Happy wife, happy life!

Revenind la Shilton și Lineker, cred că fotbalul romantic a murit odată cu retragerea lor. Iar eu am rămas un fan al fotbalului romantic. Sincer, îmi amintesc mult mai bine Cupa Mondială din 1990 decât pe restul. Este adevărat și că, începând cu 1991, adică anul în care s-a televizat și prima Cupă Mondială la rugby, am preferat să urmăresc mai degrabă rugby decât fotbal. Csf? Ncsf! Când vezi niște zâne din astea ca Neymar și alții pe teren, parcă ți se face dor de dulapul de Shilton.

Peter Shilton (sursa: lcfc.com)

Cred că dacă Neymar se năștea în perioada în care Brazilia lui Pele cucerea cupă după cupă, ar fi prins cel mult un post de tușier…cu bidineaua. Dar nu despre asta am vrut să scriu, ci despre o micuță bijuterie pe care am descoperit-o întâmplător acum vreo doi ani și pe care am urmărit-o o perioadă, încercând să îi înțeleg sensul și istoria…liga a treia franceză.

Nu e snobism, nu recomand, dar pe mine m-a prins. Încă mai trag cu ochiul la ce se întâmplă pe acolo, deși nu așa consecvent pe cum o făceam acum vreo 2 ani. Mi-a plăcut tare mult liga asta pentru că încă avea aerul ăla romantic pe care fotbalul mondial l-a pierdut de multă vreme. Ah, să nu uit, Federația Franceză de Fotbal a creat un canal TV special pentru liga a 3a, în care toate meciurile sunt televizate online, gratuit, atât în direct cât și înregistrate (FFF TV, pentru cine e interesat). Mai puțin unul care e cumpărat săptămânal de CANAL +, deci trebuie să plătești ca să îl vezi live.

Liga Națională

Așa se numește, ca să nu se simtă chiar ultimele găini cei care activează în ea. Este o ligă semi-profesionistă. Cum vine asta? Adică, echipele care retrogradează din liga a 2a (care e profesionistă) își păstrează statutul ăsta încă doi ani. Dacă nu promovează în doi ani, adio și n-am cuvinte, devin amatori. Diferența între profesioniști și amatori în Franța este că primii primesc bani grei de la Liga Profesionistă. Amatorii primesc bani de la federație. Asta înseamnă cam 300.000 de euro/sezon ca să poată activa. Pe lângă suma asta, autoritățile locale investesc sume mai mari sau mai mici în sport, pentru că sunt obligate să susțină activitățile sportive. Așa că se bagă bani de la fotbal, rugby, baschet (astea fiind principalele favorite ale publicului) până la arte marțiale și ping-pong, că alte mazete de sporturi nu am găsit în acest moment. Restul bugetului, care poate ajunge lejer la 6-7 milioane de euro, se asigură din sponsorizări ale unor firme locale și prin calitățile de manager ale conducătorului.

Pe lângă sumele diferite de bani pe care le primesc, cluburile sunt obligate să țină academii de fotbal. Deeeeci, în fiecare orășel, comună, cătun din Franța, veți găsi o mică academie. Iar să dai un fotbalist local la un club mare din Franța sau din afara țării e o mare mândrie locală. Mai au și un sistem de scouting care adună tineri de prin jumătate de Africă și de prin insulele care au aparținut Franței, așa că au de unde selecta. Că de asta sunt ăștia campioni mondiali, iar la noi prin liga a treia spectatorii, îmbrăcați cu șube și încălțați cu cizme de cauciuc, îl fugăresc pe arbitru cu toporul.

Audiența? Asta oscilează undeva între trei sau patru sute de persoane și câteva mii. Cluburi ca Laval, Bastia sau Le Mans pot strânge lejer câte 20.000-25.000 de oameni la un meci mai important. Și dacă vi se pare vreo fiță să urmărești liga a treia din Franța, gândiți-vă că un Ribery sau un Drogba fix de acolo au plecat.

Stadionul echipei Le Mans, echipă care activează în liga a 3a franceză (sursa: stadiumdb.com)

Ceea ce este și mai frumos, este că lumea vine la stadion de drag. Ca unul care a urmărit câteva zeci de meciuri din liga asta, pot spune că nimic nu egalează sentimentul că te-ai dus la meci ca la un spectacol. Vii cu soția, luați câte un pahar de vin că doar sunteți în Franța (ce merde?), un suc copilului, și urmăriți meciul. Nu trebuie să te temi de violențe și alte trăsnăi, căci singurele bombe și petarde sunt cele care aleargă pe teren, nu și în tribune. Iar francezii prețuiesc vinul, nu sar la bătaie după un pahar. Sunt cu atât mai spectaculoase meciurile de cupă, atunci când amatorii ajung să joace cu vreo echipă de liga a doua sau, mai ales, de liga 1, că totul devine eveniment local de anvergură. Se scot de la naftalină fotbaliști de acum o sută de mii de ani, se arată fotografii de epocă, se dau și se iau interviuri, și uite așa afli și ce istorie au avut cluburile mici din Franța.

La unul dintre ele aș vrea să mă opresc și eu. Este vorba despre Steaua Roșie. Nu, nu e aia din Belgrad, ci aia din Paris. Dacă nu ați auzit de ea nu e vreo mare pierdere căci, de prin 1975, nici nu a mai prins prima ligă și a tot oscilat între liga a 2a și liga a 3a. De ce clubul ăsta? Pentru că are o istorie tare frumoasă și, în ciuda lipsei unor performanțe notabile, a păstrat de-a lungul timpului un nucleu aparte de spectatori.

Fotbal Club Steaua Roșie

Steaua Roșie a fost înființată în anul 1897 de către Jules Rimet, adică omul care a inventat și Cupa Mondială. Se întâmpla într-o cafenea din Paris, acolo unde Rimet a avut ideea revoluționară de a da și copiilor și tinerilor săraci șansa de a juca fotbal. Căci, da, fotbalul la vremea aceea era o treabă doar pentru cei care își permiteau, cam cum e azi în România. Astfel, Steaua Roșie a devenit nu doar a treia echipă de fotbal din Franța ca vechime, ci și un fel de club fanion al oamenilor simpli, muncitorilor din suburbiile Parisului, în special cei din zona de nord. Numai și pentru treaba asta și tot aș tine cu mica echipa pariziană, mai degrabă decât cu miliardarii de la PSG.

Steaua Roșie, 1910 (sursa:wiki)

Steaua Roșie este un fel de Rapid București al lor. Și tot ca Rapid, cele mai multe trofee le-au câștigat în perioada interbelică… cinci cupe ale Franței (1921, 1922, 1923, 1926, 1942). Mă rog, ultima a fost câștigată în timpul războiului, căci Steaua Roșie oricum devenise echipa simbol a Rezistenței franceze. Tot în perioada asta, la club s-au perindat două dintre numele grele ale istoriei fotbalului: Helenio Herrera și Guillermo Stábile, nume care au contribuit cu atât mai mult la aerul romantic al echipei. Steaua Roșie a fost și unul dintre membrii fondatori ai primei ligi de fotbal franceze, o onoare cu care nu se mai pot lăuda multe cluburi.

Toate trofeele lor au fost câștigate pe micuțul stadion al echipei, Stade Bauer, o dărăpănătură construită în 1909 (adică acum vreo 112 ani), care chiar arată de parcă ar veni din perioada respectivă. Dar pentru suporteri asta nu contează. E al lor, și îl vor al lor și de aici încolo, chiar dacă samsarii imobiliari se tot bat pe el ca să îl demoleze și să creeze acolo un mall. Până acum, niciun primar al Parisului nu a avut curaj să ia decizia demolării lui. La fel, nici unul dintre președinții clubului nu a riscat să înstrăineze stadionul, în ciuda faptului că nimeni nu a investit în renovarea lui. La ce greve și demonstrații sunt în stare francezii să facă, îi cred și eu.

Stade Bauer (sursa: wiki)

Chiar și atunci când echipa juca în liga a doua, iar stadionul nu primise ok-ul pentru a fi folosit, suporterii tot la Stade Bauer se întâlneau după meci. Sper că ați prins ideea până acum cu steaua roșie și clasa muncitoare, ca să vă dați seama cam ce opțiuni politice au suporterii echipei. În Franța nu e chiar așa o mare filosofie, că foarte mulți au înclinații socialiste. Dar asta contează mai puțin. Important este că pe Stade Bauer, un mic stadion dărăpănat din nordul Parisului, încă se joacă un fotbal romantic. Personal, în loc să văd ce au făcut miliardele de petrodolari din PSG, prefer un meci între două echipe din liga a treia. Că, na, iar îmi aduc aminte de mazeta aia de Neymar și mă enervez.

Suporteri parizieni la meciul Steaua Roșie – Dunkerque (scor 1-2) din 2019

0 comments on “Ce mare e fotbalul mic!Add yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published.