Cum a reușit un medic să omoare 3 oameni cu o singură operație chirurgicală

Într-o lume în care anestezia nu se inventase încă, în care antibioticele nu existau și în care infecția era văzută ca un semn de vindecare, o operație chirurgicală era o adevărată aventură. Trebuia să fii de-a dreptul disperat ca să te lași pe mâna vreunui doctor, și asta pentru că mortalitatea era undeva la 25%. Adică unul din patru pacienți trecea în lumea drepților. Dar toate astea erau considerate pierderi planificate, atâta vreme cât ceilalți trei pacienți supraviețuiau. Nu puteai decât să te rogi să nu tragi tu paiul cel scurt.

Vorbim nu de Evul mediu, nici de Antichitate, ci de secolul al XIX-lea, o perioadă în care te-ai fi așteptat cât de cât la o evoluție a medicinei. Nu a fost să fie, iar spitalele de atunci semănau izbitor cu niște abatoare sau, mai bine spus, cu multe dintre spitalele din România de azi. Într-o astfel de perioadă, amputarea era soluția cam oricărei afecțiuni. Dădeai ca tăntălăul cu degetul cel mic în piciorul patului? Jos cu piciorul. Al tău, nu al patului. Îți rupeai vreun deget? Jos cu mâna sau cu piciorul. Aveai vreo carie? Ei, nici chiar așa. Atunci îți scoteau dintele cu un clește, și asta direct la frizerie, că medicii serioși nu se ocupau cu așa ceva.

Revenind la amputări, putem doar să ne imaginăm ce însemna să ți se taie un membru, pe viu, în timp ce tu priveai tot spectacolul. Mai ceva ca în filmele de groază japoneze! Ei bine, într-o astfel de lume, viteza putea face diferența între viață și moarte. Și astfel ajungem la personajul nostru, chirurgul scoțian Robert Liston. Omul era în stare să îți taie piciorul cu viteza cu care Zorro își scrijelea inițiala numelui pe cămașa adversarilor. Că era eficient, asta o arată cifrele. Omul pierdea un pacient din șase, iar treaba asta echivala cu o veritabilă revoluție medicală, având în vedere că, repet, de obicei unul din patru pacienți nu mai apuca să vadă dacă operația a reușit.

Liston amputa un picior cam în două minute și jumătate. Asta era media lui. Dar ca orice perfecționist, omul încerca să obțină timpi cât mai buni. Viteza sa l-a făcut o mică celebritate prin Anglia, iar ziarele vremii îl botezaseră „cel mai rapid cuțit din West End”. Nefericiții care nu aveau altă variantă decât amputarea se îngrămădeau la ușa lui în speranța că scoțianul avea să îi scape de membrele afectate până să apuce ei să simtă durerea. Dar, na, și goana după perfecțiune are suișurile și coborâșurile ei.

Astfel se face că undeva prin prima jumătate a secolului, Robert Liston se pregătea să intre în istoria medicinei, doborând record după record. Și a făcut-o, cum altfel, în timpul unei operații de amputare a unui picior. Scoțianul a răcnit cuvintele care aveau să îl facă celebru: „Cronometrați-mă, domnilor!”, și s-a apucat instantaneu de treabă. Martorii oculari spun că luciul bisturiului și sunetul osului tăiat cu ferăstrăul au fost aproape simultane. Liston se mișca cu viteza unui laser industrial, ținând bisturiul între dinți pentru a nu pierde timpul, asta după ce îl folosise pentru a tăia țesuturile cangrenate. Când a terminat, cronometrul arăta incredibila durată de 28 de secunde. Un record greu de egalat. Treaba este că pe masa de operație, lucrurile arătau cu totul altfel decât și-ar fi dorit el.

În frenezia operației, Liston a tăiat nu numai piciorul pacientului, ci si degetele asistentului care trebuia să îl țină imobilizat. Câteva zile mai târziu, amândoi mureau din cauza cangrenei galopante. Dar asta înseamnă o mortalitate de 200%, iar eu v-am promis una de 300%, nu-i așa? E bine, veți primi 300%! Și asta pentru că în timpul aceleiași operații, Robert Liston a reușit cumva să taie haina unui spectator (da, la astfel de operații existau martori de jur împrejurul mesei) și să îl împroaște pe acesta cu sânge. Deși nu fusese atinsă decât haina, bietul om a crezut că Liston îl înjunghiase din greșeală. Așa că a făcut un stop cardiac fix acolo, și s-a prăbușit mort la picioarele medicului. Și iată cum a reușit scoțianul să ucidă trei oameni în doar 28 de secunde, mai ceva ca pistolarii din Vestul Sălbatic. O să mai adaug doar că Robert Liston a continuat să opereze, deși nu a mai obținut rezultate așa spectaculoase, și s-a stins din viață la 1847, la doar 53 de ani, în urma unui anevrism cerebral. Pe ultimul drum a fost condus de peste 600 de persoane și 15 trăsuri mortuare, asemenea unui erou național. I s-a mai ridicat și o statuie, ca dovadă că oamenii trecuseră peste recordul său și își aminteau mai degrabă viteza cu care scoțianul îi scăpa de dureri, dar și de membrele din dotare.

Sursa foto: Wiki