Nu-i rachetă, nu e tun, e nebunul de han Krum

Hanul Krum cel Groaznic al bulgarilor, așa cum a rămas cunoscut în istorie, cu siguranță că nu a avut porecla asta încă de la început. Adică, ce părinți întregi la minte și-ar striga copilul folosind apelativul „cel groaznic”? Cel mai probabil, copilul a fost numit inițial „Krum cel drăgălaș” sau „cel cârlionțat”, și a evoluat ulterior în „Krum cel care a omorât pisica”, „Krum cel care trage broaștele în țeapă”, „Măi, ăsta nu e sănătos la cap” pentru ca apoi cei care îl porecleau să nu mai apuce să spună decât „Hâc!”. Dar astea sunt pure speculații, așa cum este mai toată tinerețea lui Krum, pe care istoricii o numesc la unison „dubioasă și suspectă”.

Când s-a născut Krum, nimeni nu știe. Dar e cert că evenimentul a avut loc undeva prin secolul al VIII-lea, din moment ce știm că și-a dat ultima suflare în anul 814. Unde s-a născut? Dumnezeu cu mila. Nici asta nu știe nimeni. Unii istorici zic că prin Panonia. Istoricii unguri zic că nu, că ai lor au fost primii acolo, deci Krum s-a născut în Balcani, probabil prin Macedonia. Al cui era el? Habar n-avem, dar istoricii bulgari de prin secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au zis că era fiu de han bulgar și mamă slavă. Cum ar veni, un fel de etnogeneză daco-romană dar în varianta cu castraveți murați, că doar și bulgarii aveau nevoie de eroii lor naționali. Faptul că nu l-ar fi chemat niciodată Krum este și asta o supoziție cât se poate de întemeiată mai ales că, într-un dialect turcic, Krum înseamnă „conducător”, dar o lăsăm și noi așa, că doar nu ne apucăm să schimbăm acum istoria Bulgariei.

Buuun! Propun să trecem peste aceste date biografice care nu interesează pe nimeni, și care în realitate sunt rodul fanteziei istoricilor, și să ajungem la faptele concrete, descrise de cronicarii bizantini, care oricum scriau și ei doar ce le permitea echipa de PR a împăratului. Așa aflăm că tânărul Krum a ajuns han al bulgarilor undeva pe la finalul secolului al VIII-lea, că era neînvins în luptă dreaptă și că avea un apetit teribil pentru sadism și violență. Din descrierile vremii, un psihiatru de azi ar da ușor un verdict de boală psihică, dar în Evul Mediu întunecat asta însemna o calitate care te propulsa direct în fruntea statului.

Și cum violența era vocația sa, Krum s-a apucat să își transforme hobby-ul în meserie. S-a bătut întâi cu avarii, apoi cu toate triburile, clanurile și neamurile pe care le-a întâlnit în cale, construind rapid un stat efemer care se întindea din Ungaria până în Ucraina de azi. Asta însemna cam tot teritoriul României, plus vecinii aferenți. Istoricii unguri neagă acest fapt și spun că nu există dovezi că omul ar fi cucerit Transilvania și Panonia căci, repet, ai lor urmau să fie primii acolo. Însă asta contează mai puțin acum, căci pe noi ne interesa Krum.

Țaratul bulgar în timpul domniei lui Krum

După câteva bătălii în care și-a tocmit oamenii ca mercenari pentru bizantini, Krum a mirosit slăbiciunile grecilor și a invadat teritoriile de la sud de Dunăre care aparțineau de drept foștilor săi angajatori. Astfel că, în anul 809, după ce administrase câteva înfrângeri usturătoare bizantinilor, Krum se afla deja la porțile Sofiei (Serdica, după numele de atunci), punând piatră peste piatră la soclul propriei statui. Acolo avea să își dovedească din plin renumele căci, după ce le-a promis locuitorilor cetății că îi va lăsa să plece unde poftesc în schimbul capitulării, Krum i-a ucis până la ultimul imediat de cum au deschis porțile.

Asta nu i-a picat prea bine împăratului Nicefor I, căci omul a strâns o armată de vreo 80.000 de oameni, cum nu se mai văzuse de pe vremea romanilor, și a plecat să mai treacă odată Bulgaria prin foc și sabie, de bine ce tocmai terminase Krum cu ea. Că nici el nu era mai breaz o arată cronicarii bizantini, cei care povestesc cu lux de amănunte masacrul populației din Pliska, pe atunci capitală a țaratului bulgar, și chiar uciderea copiilor bulgari, zdrobiți cu pietre de moară în fața împăratului. Ca să fie sigur că și-a plătit polițele cum trebuie, Nicky jefuia și palatul lui Krum, îi fura ăstuia toate comorile, ba și impresionanta colecție de vinuri. Însă totul are o limită, mai ales când e vorba de vinul preferat al lui Krum. Mai pe românește, totul până la băutură.

Pe drumul de întoarcere, împăratul a apucat să audă că hanul a înarmat cam orice persoană care putea sta în două picioare, care putea ține un băț în mână și care vedea la mai mult de un metru în față, și că îl aștepta în munți să îi facă felul. Și-a dat seama că a cam feștelit flamura când a văzut palisadele de lemn construite de bulgari și când i-a auzit pe ăștia răcnind din toți bojocii în timp ce îi aruncau nu numai urări de mamă, ci și o ploaie de pietre și alte proiectile care puteau dăuna grav sănătății. Că nu fusese prea inspirat nici atunci când racolase toți amatorii din imperiu pentru a se bate cu bulgarii, s-a dovedit iar o realitate. Și asta pentru că de la primele bețe pe spinare, bizantinii au luat-o la fugă, omorându-se între ei cu mai mare sârg decât ar fi reușit bulgarii vreodată.

Călcat în picioare de ai lui de parcă îl lovise un camion plin cu marfă, Nicefor a fost recunoscut doar după cizmele roșii și după hainele scumpe pe care le purta. Adus de subsuori în fața lui Krum, nu a mai apucat nici să își ceară scuze căci ăsta îl decapita și îi afișa căpățâna într-o suliță plasată strategic în fața cortului său. Ca să fie tacâmul complet, hanul a ordonat ulterior ca din craniul împăratului să fie confecționată o cupă încrustată cu argint, numai bună de băut vin cu ea pe la chefuri. De altfel, toți diplomații bizantini care au mai dat ochii cu Krum au fost nevoiți să bea o dușcă de vin din țeasta împăratului înainte de a demara orice discuție. Ce drăguuuț!

Hanul Krum în timp ce primește vin de la un slujitor, în craniul lui Nicefor I (cronică bizantină)

După bătălie, Stavrakios, fiul lui Nicefor, a fost adus acasă pe brațe. Nu pentru că făcuse vreo mare brânză, ci pentru că paralizase în urma bătăii primite de la bulgari. Și cum nu era vreo fericire să fii și împărat și paralizat în același timp, omul a avut bunul simț și a murit de bunăvoie șase luni mai târziu, fără să mai aștepte să fie otrăvit sau înjunghiat de viitorul pretendent la tron, așa cum era tradiția. Și iată cum hanul Krum reușise să omoare doi împărați bizantini dintr-o singură lovitură, un record personal greu de egalat. Că nu avea să se oprească aici, vom vedea imediat.

Doar doi ani mai târziu, în anul 813, noul împărat bizantin, Mihail I Rangabe (ginerele lui Nicefor I), era hotărât să își măsoare și el nivelul de testosteron cu cel al hanului bulgar. Că asta avea să fie cea mai proastă decizie din scurta și tumultoasa sa carieră de împărat, urma să afle imediat. Mai trebuie spus și că Mihail era de o incompetență ceva de speriat. Ajuns față în față cu hanul Krum, și cu o armată care o depășea numeric pe cea bulgară de vreo cinci ori, împăratul a rămas să se uite ca broasca la inundație, fără să schițeze vreun gest timp de vreo două săptămâni. Leșinați de foame și de căldură, oamenii lui au început să dezerteze pâlcuri pâlcuri, iar Mihail ar fi rămas probabil să contemple câmpul de bătălie de unul singur dacă generalii săi, Ioan Aplakes și Leon Armeanul, nu insistau să atace într-un final. Ce a urmat l-a făcut chiar și pe Krum să se scarpine în cap de mirare.

Fuga lui Mihai I Rangabe în fața oștirii lui Krum (cronică bizantină)

Împăratul s-a agitat puțin prin fața oștenilor, a ținut un mic speech de îmbărbătare și a răcnit ordinul de atac. Numai că la atac nu a pornit decât Ioan Aplakes și vreo 3000 de soldați care reprezentau flancul drept. Krum nu pricepea probabil nicio boabă din debandada asta și tot credea că e o capcană. Când s-a dumirit că ăștia erau doar proști făcuți grămadă, și-a scuipat în sân de așa pleașcă de victorie și s-a pus pe măcelărit cam pe toți cei care atacaseră, că oricum altă treabă nu avea. Leon Armeanul a dat cu basca de pământ și a ordonat oamenilor lui să se retragă în ordine. Rămas singur pe câmpul de luptă, Mihail I și-a pus și el coada pe spinare și a luat-o la fugă. Acasă demisiona și se călugărea din cauza rușinii, și cu asta sporea numărul împăraților învinși de Krum la trei bucăți.

În lipsă de împărați care să accepte tronul când Krum se pregătea să asedieze Constantinopolul, Leon Armeanul, generalul care dispăruse ca măgarul în ceață în timpul ultimei bătălii cu bulgarii, devenea noul monarh bizantin. El l-a chemat pe Krum la negocieri de pace, însă a pus la cale un asasinat din care bulgarul a scăpat ca prin urechile acului. Că nu a fost cea mai inteligentă manevră din partea lui Leon, era clar ca lumina zilei. Dar na, norocul se mai și schimbă.

Hanul Krum

Convins că a îmbulinat-o asemenea predecesorilor săi, Leon ceruse deja o listă cu mănăstirile la care s-ar fi putut retrage, ca să lase alt fraier să se bată cu bulgarii. Nu a fost să fie. În timp ce își încărca noile arme de asediu în 500 de care și în timp ce pregătea un loc pe policioară pentru capul celui de al patrulea împărat bizantin pe care urma să îl bată, Krum nu a avut altceva mai bun de făcut decât o hemoragie cerebrală. Și astfel, hanul ieșea din istorie așa cum intrase, adică într-o baie de sânge.

Istoricii bulgari i-au creionat ulterior portretul unui mare lider, dar și al unui legiuitor care pedepsea crunt jaful, violul și beția. Sincer, având în vedere că astea erau principalele sale plăceri în viață și că omorâse un împărat care avusese tupeul să îi fure băutura de sub nas, eu unul nu aș prea crede așa brașoave. Dar na, a avut și Bulgaria nevoie de un erou național. Că doar nu erau să fie ei mai prostovani printre atâția vecini care făceau din țânțar armăsar când era vorba de propria istorie.

Sursă:

Nevill Forbes, 2010, The Balkans: A History of Bulgaria, Serbia, Greece, Rumania, Turkey

Frederick B. Chary, 2011, The History of Bulgaria

Panos Sophoulis, 2012, Byzantium and Bulgaria 775-831

Sursă foto: wiki

0 comments on “Nu-i rachetă, nu e tun, e nebunul de han KrumAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published.