La 4 iunie 1903, un tânăr de doar 30 de ani, nimeni altul decât italianul Guglielmo Marconi, cel care avea să fie numit „părintele radio-ului”, se pregătea să ofere lumii ultima sa invenție, un dispozitiv miraculos care putea transmite telegrafic, fără ajutorul vreunui fir, mesaje morse. La Institutul Regal din Londra, o mulțime uriașă aștepta cu sufletul la gură minunea tehnologică pe care Marconi o prezentase în presa vremii ca pe o metodă infailibilă de a transmite wireless mesaje private. Ajutorul acestuia, fizicianul John Ambrose Fleming, tocmai făcea ultimele pregătiri în fața publicului nerăbdător, așteptând mesajul pe care Marconi urma să îl transmită de pe podul Poldhu, din Cornwall, aflat la peste 500 de kilometri de Londra. Însă spectatorii, ca și Fleming însăși, urmau să aibă parte de o surpriză de proporții.
Înainte de a relata cele întâmplate în acea după amiază de vară din 1903, să ne oprim puțin asupra faimosului personaj care urma să revoluționeze știința cu dispozitivul său wireless. La avea vreme, Marconi, în ciuda vârstei fragede, era deja o somitate în lumea științei. Născut într-o familie nobiliară din Bologna, fiu al unui înstărit proprietar de pământuri și al nepoatei lui John Jameson, nimeni altul decât fondatorul celebrei distilerii irlandeze care îi poartă numele, Marconi și-a permis luxul de a nu urma cursurile școlii sau ale vreunei universități. Cel puțin nu în sistemul formal. Meditat de profesori particulari, tânărul italo-irlandez și-a îndreptat atenția asupra fizicii și a devenit interesat de ideea telegrafiei fără fir. O idee care apăruse încă din 1887, atunci când Heinrich Hertz confirma ipoteza din 1865 a fizicianului britanic James Clerk Maxwell, dovedind existența undelor electromagnetice. Paradoxal, Hertz nu a văzut nicio aplicabilitate practică a descoperirii sale, și a ales să privească undele electromagnetice ca pe un fenomen pur științific, nicidecum ca pe o metodă de comunicare. Mult mai practic, Marconi simțise potențialul fantastic al acestei afaceri, astfel că își dedicase timpul și toate resursele financiare creării unui dispozitiv care să îi permită să comunice wireless.
Dar cum nici banii proveniți din afacerile cu whisky, nici cei obținuți din agricultură nu erau suficienți, Guglielmo Marconi apela în 1895 la Ministerul Poștelor din Italia și cerea finanțare pentru proiectul său. Însă răspunsul a fost unul mai mult decât dezamăgitor, ministrul recomandându-i să se ducă la Longara, un spital de nebuni de lângă Roma. Un an mai târziu, folosindu-se de conexiunile politice ale familiei sale, Marconi se muta în Anglia, acolo unde deschiderea și interesul pentru preocupările sale erau cu mult mai mari. Nu numai că primea finanțarea dorită, ba a și fost sfătuit și încurajat să își patenteze invențiile înainte de a le face publice. Și astfel, după o serie de încercări mai mult sau mai puțin reușite, Marconi era gata de a dezvălui cea mai mare invenție a sa… telegraful fără fir. Era, așa cum menționam mai devreme, după amiaza zilei de 4 iunie 1903.
O farsă de zile mari
Cu doar câteva minute înainte de ora dinainte stabilită de Marconi și Fleming pentru a transmite în văzul tuturor mesajul morse wireless, clapeta dispozitivului de la Institutul Regal din Londra a început să bată, transmițând același și același cuvânt…„Șobolanilor!”. Arthur Block, expert în limbajul morse și asistent al lui Fleming, privea neputincios cum aparatul reda mesajul, în văzul întregii mulțimi. Fleming nu mai înțelegea nimic. În fond, Marconi tocmai declarase în St. James Gazette că este imposibil ca un aparat identic cu al lui să poată fi creat, iar mesajele trimise de el nu ar fi putut fi interceptate sau decriptate de vreo altă persoană.
Dar nu era decât începutul dezastrului. Pentru o clipă, telegraful wireless a părut să se oprească, însă mesajele au început din nou să curgă cu repeziciune. „A fost odată un italian care era chiar priceput în a păcăli lumea”, reda aparatul în văzul mulțimii înmărmurite și a unui Fleming care își pusese mâinile în cap. A urmat o serie de invective la adresa lui Marconi. Apoi, câteva citate din Shakespeare care făceau referire la minciună și trădare. Cu doar câteva secunde înainte ca Marconi, care habar nu avea ce se petrecea la Londra, să înceapă propria transmisie, dispozitivul a mai redat un ultim mesaj, un citat din latină: „Qui vult decipi, decipatur” (Să fie înșelat cel ce înșală).
Când Marconi telegrafia propriul mesaj, mulțimea deja nici nu mai era atentă. Toți vorbeau despre misteriosul individ care ruinase prezentarea italianului și care știrbise reputația acestuia. Era cert ca Guglielmo Marconi mințise, iar dispozitivul său nu era nici pe departe atât de sigur pe cât clamase acesta și, cu siguranță, nu era nici singurul. Cât despre John Ambrose Fleming, ei bine, acesta turba de furie și de neputință. O furie pe care avea să o dezlănțuie în presa vremii, în faimoasa publicație Times, numind tot ceea ce se petrecuse la Institutul Regal drept un act de „vandalism științific”. Italianul, în schimb, a fost mult mai rezervat, preferând să ignore dezastrul de la Londra și să își vadă de treabă. Însă cine era autorul farsei?
Primul hacker/troll din istorie
Doar patru zile a durat misterul ce plana asupra farsorului. Și asta pentru că el însuși alegea să își dezvăluie identitatea, răspunzând în aceeași publicație, The Times, acuzelor aduse de John Ambrose Fleming. Conform scrisorii sale, el nu dorise decât să demaște minciunile lui Marconi și hibele dispozitivului acestuia. Iar pentru o astfel de faptă, sincer, nu exista nicio stipulație în codul penal britanic care să îl poată incrimina. În fond, clama „hackerul”, tot ceea ce făcuse el era în slujba adevărului și a cetățenilor nevinovați.
Autorul s-a dovedit a fi un personaj obscur, John Nevile Maskelyne pe numele său, un magician englez care, la fel ca și Marconi, era pasionat de telegrafia fără fir, de știință, și de aplicațiile undelor electro-magnetice. Mare parte dintre descoperirile sale le folosise în spectacole de magie. Și, trebuie spus, avusese un oarecare succes, mai ales că la sfârșit de secol al XIX-lea, dacă apăsai un buton pe scenă și făceai să sune un clopoțel la capătul celălalt al sălii, fără ca acestea să fie conectate între ele, lumea era gata să te vadă ca pe un ucenic al diavolului. Maskelyne reușise chiar să transmită un mesaj wireless, de la sol, către un balon aflat la aproape 16 kilometri altitudine. Ba își crease propria companie, încercând să profite de pe urma aplicațiilor tehnologiei wireless, însă toate eforturile sale s-au dovedit în van, atunci când Marconi i-a luat-o înainte și a patentat această tehnologie. Nu este de mirare că Maskelyne îl vedea pe italian ca pe dușmanul său de moarte, cel care îl ruinase și care îi distrusese toate visele.
Magicianul îl blama pe Marconi în mai toate spectacolele sau prelegerile sale. Îl ura de moarte. Însă eforturile sale erau în van. Maskelyne nu avea nici averea și nici influența lui Guglielmo Marconi. În fapt, John Nevile Maskelyne moștenise doar clădirea teatrului care aparținuse tatălui său, de asemenea magician, și care se afla în imediata apropiere a Institutului Regal de la Londra. De altfel, de acolo efectuase misterioasa transmisie din 4 iunie 1903.
Însă nu doar Maskelyne îl ura pe inventatorul italian. Companiile de telegrafie prin cablu își vedeau amenințată hegemonia de către noile dispozitive create de acesta. The Eastern Telegraph Company, o companie care controla comunicațiile Imperiului Britanic din Europa și până în India, America de Sud, Africa sau Australia, l-a angajat pe Maskelyne în 1901 pentru a spiona activitatea lui Marconi și pentru a descoperi hibe în tehnologia acestuia. Aici a fost și greșeala italianului, anume că susținuse că toate transmisiile sale wireless sunt 100% confidențiale și sigure. Maskelyne i-a interceptat lesne mesajele folosind o antenă cocoțată pe un catarg înalt de 50 de metri. Astfel a înțeles că putea sabota transmisiunile și că putea transmite la fel de ușor propriile mesaje. Și, deși magicianul publicase în presa engleză lipsa de siguranță a transmisiilor lui Marconi, acesta din urmă a insistat că are dreptate. Fiecare cu orgoliile lui…
Mult zgomot pentru nimic
Doar cu orgoliul șifonat în urma evenimentului din 1903, Marconi și-a văzut nestingherit de treabă. Șase ani mai târziu, în 1909, primea Premiul Nobel pentru Fizică grație „contribuției sale la dezvoltarea telegrafiei fără fir”. Folosindu-se de descoperirile realizate de către predecesorii săi, și cu un simț al afacerilor teribil de dezvoltat, italianul făcea din tehnologia radio un uriaș succes comercial. În 1914 devenea senator la Roma, iar în 1929 era înnobilat cu rangul de marchiz de către regele Emanuel al III-lea al Italiei. Membru al Partidului Fascist din 1923, și susținător înfocat al fascismului, Marconi devenea în 1930 președinte al Academiei Regale a Italiei sub Mussolini, precum și membru al Marelui Consiliu Fascist din țara sa natală. S-a stins din viață în 1937, la vârsta de 63 de ani, doborât de cel de al nouălea atac de cord suferit în decursul a doar trei ani, lăsând neterminate studiile sale privind noua tehnologie a microundelor. Maskelyne, în schimb, s-a stins fără a-și atinge vreodată visul de a inova tehnologia fără fir. Un dispozitiv creat de acesta, care permitea aprinderea prafului de pușcă de ladistanță, folosind undele electromagnetice, s-a dovedit un fiasco. A continuat să executenumere de magie și să încerce să demaște fraudele din lumea iluzionismului, așa cum o făcuse și tatăl său. S-a stins din viață în 1924 fără vreo realizare notabilă. A rămas, în schimb, în istorie, ca primul hacker.
1 comment on “Primul hacker/troll din istorie”Add yours →