Personaje pe care le întâlnești într-o viață de om – partea a treia (Maximilian și Cici)

Nu cred că mai are rost să reiau și a treia oară faza cu numele pur aleatorii, așa că o să intru direct în problemă. Pe Maximilian și Cici îi știe toată lumea. Nu nominal. Generic. De ce? Pentru că personajele astea două se regăsesc inevitabil în mai orice firmă, întreprindere, companie (privată sau de stat) unde numărul angajaților este mai mare de 20 și unde cifra de afaceri este una cât de cât mai de Doamne ajută.

Problema cu ăștia doi este că absolut toată lumea știe cum au ajuns acolo. Ce nu poate spune nimeni este de ce. În principiu, Maximilian (să începem cu el) a fost propulsat acolo de tăticu`, de mămica, de un unchi, o mătușă, un frate mai mare (ați prins aluzia), sau de orice rubedenie sau cunoștință de familie față de care patronul firmei avea vreo obligație. În cazul lui Cici, situația este similară, doar că aici mai pot interveni în ecuație soțul sau vreun ursuleț amorez. Cert este că atât Maximilian, cât și Cici, e musai să ocupe o funcție de conducere, că de aia pila e pilă. Nu trimiți piloșenia să înceapă de la munca de jos ca ultimul pârlit.

În general, dacă este vorba de companii private, Maximilian și Cici vor primi un post cald, extrem de rar în fruntea companiei, că nici ăia nu sunt bătuți în cap ca să pună afacerea pe butuci cu beizadeaua la conducere. La stat, problema e oarecum diferită, că acolo oricum nu interesează pe nimeni ce se întâmplă, important e să vină banii. Și vin, că de aia plătesc prostovanii din România unele dintre cele mai mari taxe din lume. Astfel, la stat, Maximilian și Cici pot primi funcții înalte, depinde de cât de tare e pila.

Acum, propun să detaliem utilitatea ăstora. De principiu, ea e zero. Dacă în firmă nu exista o funcție de conducere pentru ei, se inventează brusc una, nu e asta o problemă. Spre exemplu, Maximilian poate deveni brusc specialist pe probleme literare la o companie care produce lese pentru căței. La fel, o vezi pe Cici șefa departamentului de creație la fabrica de depănușat porumb. Nu contează, ați prins ideea. Trebuie să fie o funcție de conducere cu un salariu pe măsură. De obicei, echivalentul cumulului salariilor întregului departament aflat sub conducerea unuia dintre cei doi.

Maximilian și Cici, sper că nu v-ați făcut o impresie greșită, nu formează un cuplu. Dimpotrivă. Dacă se nimerește să fie amândoi angajați la aceeași companie, de obicei se ignoră reciproc, decât dacă interesele de serviciu nu le impun o minimă interacțiune. De ce? Pentru că amândoi vizează cam aceleași poziții și, cel puțin în cazul lui Cici, nu prea se pune problema unor relații ceva mai intime, căci se supără ursulețul de acasă și adio scaun călduț. Or fi ei fluturi în stomac, dar nici când riști să te trezești din funcția de directoare direct lucrătoare la fabrica de remaiat ciorapi.

Propun astfel să descriem activitatea fiecăruia dintre ei, precum și principalele trăsături de caracter. Să începem cu Maximilian!

Maximilian, sau Max dacă preferați, se consideră de unul singur un maxim al evoluției umane. Cel puțin așa l-au învățat pe el părinții, atunci când i-au sugerat că totul i se cuvine. Științific vorbind, ca un organism să fie unul de succes evolutiv, trebuie să aibă acces la cât mai multă hrană și la cât mai mulți parteneri de sex opus. În cazul nostru, de hrană s-a ocupat deja tăticu`, asta nu a fost niciodată grija lui Max. Tăticu` nu s-a ocupat însă și de partea cu băutura și distracția, dar nici Darwin nu a scris despre ele când a pomenit de selecția naturală. Așa că Max se ocupă singur de partea asta, la fel și de găsirea partenerilor de sex opus. În cele mai multe cazuri, cam astea sunt principalele ocupații ale lui Max.

Să vedem însă cum arată o zi din viața lui Max! Max a venit la birou de la prima oră. Asta e o excepție, că de obicei vine ceva mai târziu, că de aia e șef. Dar azi e o zi specială. Max s-a întors ieri din a patra excursie în străinătate pe luna respectivă (pe banii firmei, evident) și trebuie să povestească cuiva. Pentru asta, tot departamentul primește liber o jumătate de oră, mai puțin vreo doi tolerați, ca să nu zică restul oamenilor din firmă că au plecat ăștia in corpore și nu mai muncește nimeni. Ies toți la o țigară, acolo unde Max le povestește cu lux de amănunte cât de frumos a fost în străinătățuri, cât de tare s-a distrat el și ce minunății culinare a testat. La final, mărturisește senin că nu s-ar mai fi întors niciodată, și că ar fi trăit acolo până la adânci bătrâneți. Cu o sinceritate debordantă, subalternii îi spun că și ei și-ar fi dorit fix același lucru.

Viața e însă crudă, iar lumea mai trebuie să și muncească. Max e prea obosit după excursie și după trezirea matinală, așa că se duce să bea o cafea. Nu uită însă că e final de lună și trebuie predat raportul lunar către conducere. Pentru asta, îl însărcinează pe un subaltern să îl scrie până se mai întremează el cu o cafea. După vreo două ore, vine și Max. Raportul nu e gata, că omul ăla avea și el alte treburi urgente. Este făcut cu ou și cu oțet în public, căci Max nu prea are idee cum este cu demnitatea umană. De nervi, îl amenință pe bietul om cu concedierea și pleacă să mănânce ceva la restaurantul din colț, că oricum l-a stresat ăla și nu mai poate să lucreze. Când se întoarce, în sfârșit, e gata și raportul. Max îl ia cu rapiditate, aruncă o privire pe el, și se duce ață la conducere. În principiu, lucrurile au mers bine, căci lumea știe deja ce trebuie să facă, mai ales că Max nu are nicio idee clară despre ce se întâmplă acolo, așa că nu prea deranjează. În plus, el oricum a fost plecat aproape tot timpul.

Conducerea e mulțumită, îl felicită pe Max pentru buna coordonare a proiectelor departamentului, și îl propune pentru o mărire salarială. Asta a fost o zi de muncă. Dar nu plecați încă! Încă nu am terminat cu tabloul lui Max.

Max are o mare pasiune în viață. El însuși. Maximilian ține enorm la propria imagine și o va cultiva peste tot pe unde poate. Online, la conducere, la conducerile altor companii, căci imaginea vinde, nu eficiența în muncă. Pentru asta, el are fler să îi ochească pe cei care sunt creativi, care au idei, care sunt eficienți. După ce i-a ochit, Max devine „peștele” lor. Adică ăia vor munci pentru el. Tot ce fac ăia, va purta semnătura lui Max. Omul se va lăuda peste tot cu ce a făcut el, cu rezultatele lui, în realitate munca și rezultatele altora. Mai mult, oamenii nu vor mai avea voie să meargă la întâlniri de afaceri, la întâlniri cu oameni influenți din alte companii, căci unele mai practică și head-hunting-ul, iar Max nu poate permite asta, căci își va pierde găina cu ouă de aur. Cei care au prins un astfel de șef își pot lua adio de la carieră, de la vise, de la împliniri. În cel mai fericit caz pentru ei, vor îmbătrâni pe aceeași poziție în firmă și cu același salariu. Va crește doar salariul lui Max.

Însă, în unele cazuri, Max nu se poate întreține doar din propriul salariu. Duduițele, excursiile în străinătate, nopțile în cluburi sau chiar cazinourile costă. Luxul, inevitabil, costă. Iar Max are gusturi foarte scumpe. Se poate întâmpla, uneori, ca Max să aibă acces la fondul de salarii al angajaților. Ce face Max? Blochează banii în bancă. Oamenii nu mai iau lefurile o lună, două, trei, poate chiar și mai mult. Dar crește dobânda în bancă, iar Max face niște bănuți frumoși. Ce vină are el că amărâta aia care își crește singură copilul, sau absolventul care trage din greu să plătească o chirie la garsonieră, s-au născut la baza lanțului trofic? Ce e el, mama răniților?

Dacă nici dobânda nu ajunge, Max poate ajunge și la cazuri mai grave. Adică la delapidare. În astfel de cazuri, de obicei, apare și un Jean (ăla pomenit în articolul trecut). În general, așa cum spuneam, Jean asta aștepta. Un șef cu vicii mari, minte mică și înclinație spre ilegalități. Împreună ei prosperă. Este mediul perfect pentru astfel de indivizi. Dar, nu uitați un lucru. Dacă azi furi un ou, mâine furi un bou. Sau devii un bou. Lăcomia lui Max crește și nu vă mirați dacă ăla care îl dă jos e chiar Jean. Jean nu și-a mai luat partea. În plus, departamentul se duce de râpă, iar firma pe care o căpușa el riscă să dispară. Și astfel Jean e cel care dă raportul conducerii.

Nu vă imaginați că spune totul cu lux de amănunte. Nu e tâmpit să se dea de gol. Prezintă doar neregulile evidente, „bănuielile sale”, și cere un control pentru edificare. Când vine și controlul, Jean devine erou. Max e prins cu mâța în sac. În mod normal, treburile astea ar trebui să se lase cu ani grei la răcoare. Dar Jean s-a acoperit, iar Max e singurul pedepsit. Cum? E muștruluit de conducere și de tăticu`, mamica, unchiu` sau cine l-a trimis pe el acolo. Totul e băgat sub preș, că nimeni nu are chef de controale financiare, iar Maximilian al nostru este trimis în altă parte, pe un post similar.

În fine, ajungem și la Cici. Treburile nu sunt foarte diferite față de Maximilian. Diferența este că piloșenia feminină nu pleacă de capul ei în străinătate, nici nu aleargă după parteneri de sex opus prin firmă sau prin afara ei. S-ar supăra Pedo Bear. Dar, așa cum spuneam mai devreme, Cici e șefa departamentului de creație la firma de depănușat porumb. Ea trebuie să prezinte conducerii ideile personale, cât mai creative cu putință. Pentru asta, ea este deja ofuscată de îi stă cafeaua de dimineață în gât. În concluzie, cheamă subalternii și îi anunță că trebuie să oprească tot ce aveau de făcut în ziua respectivă și să se gândească la niște teme creative. Munca restantă o vor recupera a doua zi, eventual cu niște ore în plus.

După ce ia și masa, Cici preia lista cu idei, își adaugă semnătura pe ea, și se duce ață la conducere. În general, le citește propunerile care i se par ei interesante, iar astea, de obicei, nu prea sunt unele și aceleași cu cele mai bune. Dar nu contează. Conducerea e fericită. Unele dintre ideile de pe listă sunt absolut fenomenale, iar ele vor fi puse în aplicare cât de curând. Cici e felicitată și va primi o mărire salarială sau un bonus. Nimeni nu știe, și nici nu va ști, că ideea venise de la un amărât de absolvent care se chinuia cu chiria, sau de la amărâta care își creștea singură copilul cu salariul minim pe economie. Nu va ști nimeni pentru că are Cici grijă de asta. Ea, la fel ca și Max, este foarte grijulie cu salariile subalternilor. În sensul că astea nu trebuie să se apropie cumva de ale lor. Unde ar mai fi ierarhia, ordinea, respectul și disciplina?

Dacă ești nou în firmă, pe Cici o poți recunoaște ușor după modul în care discută cu colegele de birou. „Vai, tu, atât de obositor a fost la Viena. Și uite că nici nu am venit bine și trebuie să fac iar bagajele. Iubi a zis să mergem și la Jakarta câteva zile, să prindem niște zile de soare, până nu vine toamna. Apropo, să nu uit. Am comandat de pe net niște pantofiori delicioși din Elveția. Chilipir. Doar 400 de Euro. Am dat adresa de la firmă. Auzi, dacă vine curierul, preiei tu coletul? Eu mă duc să mănânc ceva că simt că mi-a scăzut glicemia. Vrei să îți aduc și ție ceva? N-ai bani la tine? Nu ți-a intrat leafa? Îmi pare rău. Te pup! Ne vedem într-o oră. Nu uita de colet”.

Cam astea sunt personajele. Ce este foarte important, și ceea ce nu am subliniat până acum, este că atât Maximilian cât și Cici sunt personaje foarte vocale. Zbieretele, răcnetele, amenințările sunt la ordinea zilei. Cu precădere la adresa subalternilor. Ei nu au înțeles niciodată diferența dintre un șef și un lider. De unde spanac să o priceapă, din moment ce ei trag cât pot de tare pe spinarea altora? Dacă vasul începe să ia apă, poți afla asta după viteza cu care Cici și Maximilian își fac bagajele. Ei vor fi primii care se salvează. De obicei, ei află despre probleme cu mult înaintea altora. În fine, Cici și Max sunt și extrem de activi pe rețelele sociale. De obicei, cam la asta se rezumă timpul petrecut de ei la birou. Acolo postează cu precădere poze din vacanțe, poze cu partenerul/partenera, poze de la birou. Adică pozează în angajați model, în familiști convinși, în oameni buni și pasionați de frumos. Apoi se hrănesc cu laudele și like-urile.

Ca să fiu mai exact, știți toți fotografiile alea chipurile „sexy” postate online de câte o urâtă cu crengi. Mai știți că, întotdeauna, absolut întotdeauna, trebuie să apară niște colege de ale ei care să scrie „Vai, tu, ce frumoasă ești!”, deși în sinea lor râd de balabusta aia de se scapă pe ele. Ei bine, cam așa e și în online cu Cici și Maximilian.