Am repus în funcțiune urna cu bile și nume, și am tras numele ăsta. Din nou o spun, orice asemănare cu personaje reale care poartă numele Jean nu este decât o regretabilă coincidență. La fel, repet, am avut mare grijă ca niciun Jean să nu fie rănit când a fost scris pamfletul ăsta.
Așadar, Jean este un fel de Valerică (personaj descris în articolul anterior), dar ceva mai evoluat. Dacă ați vizionat filme din alea cu zombie, ați remarcat că, uneori, unii dintre ei suferă niște mutații și devin ceva mai inteligenți, mai abili, mai periculoși. Așa stă treaba și cu Jean. El a evoluat.
Diferența dintre cei doi zombie, pardon, cele două personaje, este că Jean nu va căuta niciodată funcții de conducere. Sau, mă rog, nu pe cele foarte înalte. Nici el nu a strălucit la școală, dar el a înțeles ceva ce Valerică nu va pricepe niciodată. Că puterea din spatele tronului este mai importantă decât cea de pe tron. Adică, un păpușar arareori este prins și pedepsit, pe când capul șefului pică adesea atunci când se strică treaba. Aici vorbesc în principal despre justiție, nu neapărat despre regulamentele interioare ale unei firme.
În general, dacă Jean se angajează pe undeva, o va face doar pentru a vedea cât poate trage personal. Adică să fure, să facă șpăgi, căci el știe că sistemul este făcut în așa fel încât să nu te îmbogățești prin muncă cinstită. El va lua orice. Uneori doar și pentru păstrarea formei. Că e vorba despre o sticlă de ulei, o pungă de pufuleți sau de câștiguri ceva mai mici, el va lua. Câtă vreme nu scoate bani din buzunar, totul e bine primit.
Jean evoluează constant. Se perfecționează în arta tertipurilor, a găinăriilor și a șmecheriilor de orice fel. El nu e omul companiei în care lucrează. Nu a fost și nu va fi vreodată. De ce să tragă pentru alții? El știe clar că în viața asta fie mănânci, fie ești mâncat. Legea junglei. Singura care contează pentru el.
Însă mai este un aspect la care Jean excelează. Jean este maestru în a mirosi și a specula slăbiciunile, antipatiile, viciile oamenilor. Și nu doar de a le mirosi, ci și de a le folosi împotriva lor. La asta se adaugă lașitatea ascunsă sub masca prudenței. Adică, Jean nu va acționa decât arareori deschis și de unul singur. Asta-i treaba lui Valerică. El, de obicei, se va folosi de ceilalți pentru a își atinge scopurile.
Să dăm un exemplu spre edificare. Să zicem că Jean lucrează la o întreprindere care produce suc de roșii. E angajat acolo de câteva luni și, în tot timpul ăsta, a mirosit hibele din firmă. Așa a aflat el că poți fura de la câteva baxuri de ketchup la camioane întregi, dacă faci niște modificări în registrele firmei. Ei, ce credeți? O va face singur? Niciodată. Pentru asta, Jean îi observă pe oameni. Simte imediat care dintre ei ar fi dispus să facă o ilegalitate ca să îi iasă ceva în plus. Cu atât mai bine dacă este vorba și despre un șef și, țineți cont, în general Jean acolo țintește.
Bun. Acum că are acoliții, Jean le vorbește despre împărțirea prăzii. Ei vor lua 70%. El doar 30%. Că e un om generos și nu unul hulpav. Ce nu știu ceilalți este că el avea nevoie doar de 10%, dar și de alții care să ia mai mult decât el și mai evident. La final, toată lumea e fericită și Jean e Robin Hood din umbră pentru colegii lui metamorfozați în interlopi. Ce iarăși nu știu ei, este că Jean s-a acoperit între timp, legal, iar dacă vine vreun control financiar, ceilalți au pus-o, el nu. Cum să pățească ceva, dacă el a luat banii cash, nu prin vreo bancă (ăia rezultați din vânzarea ketchupului) și nu l-a văzut nimeni? La proces e nevoie de dovezi clare. Cine să îl toarne? Ăla nesătul care a luat doar el singur 50%? Cine o să îl creadă?
Spuneam însă că Jean nu e ahtiat după angajări. Ei aș, doar proștii muncesc cinstit. Jean are inițiativă. Jean nu va face pureci mulți dacă simte că la locul de muncă va fi nevoit să trăiască doar din leafă. Mai pe românește, dacă nu găsește pe nimeni cu care să încerce tot felul de combinații. La fel ca Valerică din articolul trecut, Jean va încerca imediat să miroasă oamenii. La figurat. Așa cum am spus deja, el se dă în vânt după absolut orice detaliu care îi poate folosi. Are unul nu știu ce antipatie? O bagă la dosar. Are unul o slăbiciune? O bagă și pe asta la dosar. Șamd. Le va folosi la momentul oportun. Pe el în mai interesează, în mod special, oamenii cu funcții de conducere dar cu slăbiciuni mari. Mai precis, șefi avizi de putere și funcții, șefi avizi după bani, șefi fără prea multă minte.
Ca orice parazit, dacă găsește mediul prielnic, Jean nu se va mai desprinde de „organismul”(compania) pe care o secătuiește de resurse decât atunci când „organismul”(compania) moare sau nu mai are nimic de oferit. În general, el lungește agonia pe cât posibil. Sau până când găsește un alt organism.
Diferența față de Valerică este că Jean e un manipulator de zile mari. El va vorbi, de obicei, „între patru ochi”. De multe ori, va spune interlocutorului său ce are de spus „în șoaptă”. Ca și cum ăla ar fi un om de încredere, pe care se poate baza și căruia îi face confidențe ca un prieten. Jean „lovește” îndeosebi la cei al căror IQ este sub cel al lui. Dacă ai un IQ mai mare ca al lui Jean, devii periculos. Nu poți fi manipulat. Iar Jean nu are nevoie de tine când spectrul ilegalității planează peste acțiunile sale. Dar Jean are nevoie de o masă de manevră, de aliați. Oricine poate deveni aliat atâta vreme cât poate deschide gura. Și asta e toată ideea. E simplu. Jean știe că ăia vocali se vor impune în fața celor care tac. Dacă oamenii nu tac, atunci e bine ca el să aibă mai mulți acoliți care să acopere cu zbierete vocea sau vocile care i se opun. Revenind la paraziți, poți deduce când el se află în spatele unei acțiuni, pentru că acoliții săi vorbesc în general cu ideile și expresiile sale. Ca o insectă din aia din care parazitul face orice.
Jean nu se expune. El își trimite aliații să facă treburile murdare: hoții, găinării, atacuri la persoană, retrageri de bani etc. El nu intervine niciodată, decât dacă e imperios necesar. Dacă aliații pierd lamentabil, se retrage și el pentru a pregăti un nou atac. Jean a mai înțeles că oamenii pot fi stârniți unii împotriva altora dacă sunt suficient de proști sau de coruptibili. Cei mai mulți sunt. Ține doar de Jean cum să folosească astfel de conflicte. În general, le folosește pentru a scăpa de cei care îl încurcă.
O altă diferență între cele două personaje este că Jean țintește acolo unde Valerică nici nu visează. Valerică e câinele de pază al șefului, până prinde ocazia să îi muște mâna. Jean e păpușarul șefului, dacă găsește un șef suficient de cretin încât să se lase manipulat. De asta, Jean poate avea o carieră interesantă. Cum spuneam, ăia tâmpiți care visează la tron și la peste 50% din câștigurile ilegale cad primii… și cad întotdeauna.
Sursa foto: pixabay
0 comments on “Personaje pe care le întâlnești într-o viață de om – partea a doua (Jean)”Add yours →