Înainte de a creiona portretul unui astfel de personaj, vreau să subliniez că nu cunosc pe nimeni cu numele Valerică, numele a fost ales aleatoriu (dintr-o urnă cu bile ca alea de la tragerile la sorți la Cupa Mondială de Fotbal), iar orice asemănare cu aceia care poartă un astfel de nume este pur întâmplătoare. În plus, foarte important, niciun Valerică nu a fost rănit în timpul redactării acestui pamflet.
Așadar, Valerică este un personaj ambițios. Treaba este că a devenit ambițios abia atunci când și-a dat seama că a cam dat chix la partea cu școala. În principiu, Valerică a performat la școală doar în recreații, iar la cei șapte ani de acasă a chiulit la ultimii șase și jumătate. Asta nu îl oprește însă pe el să aibă aspirații înalte. Nici nu contează că în vocabular are doar câteva sute de cuvinte.
Pentru asta, Valerică se angajează. Cumva, el se angajează. Mai cu o pilă, mai cu două, mai cu puțin noroc, dar prinde un post într-o fabrică, într-o întreprindere, într-o multinațională sau pe oriunde se găsește un scaun călduț pe care el să stea. Apoi, Valerică are o reală pasiune pentru șefii direcți, mai ales dacă simte el că acolo e rost de promovare sau de o mărire de leafă. În concluzie, Valerică devine o a doua umbră a șefului, pe lângă aia dată de natură. A căzut o scamă pe sacoul șefului? Valerică e acolo să o ridice. Ba are și sfaturi extrem de utile pentru șef, despre cum să evite scamele de pe sacou. A strănutat șeful? Valerică este primul care răcnește „Sănătate și belșug!!!” chiar dacă atunci, ghinion, se află în alt birou și nu lângă șef ca să îi întindă un șervețel. Când e ziua șefului, Valerică este primul care îi urează „La mulți ani!” atât oral cât și online, public, ca să vadă toată lumea aprecierea și atașamentul său sincer. Și, repet, Valerică are întotdeauna sfaturi și recomandări pentru șef.
Acum, dacă tot am pomenit de urările orale, ajungem și la un alt aspect din viața tumultoasă a lui Valerică. Omul nu poate trăi doar pe lângă șef. Șeful are și el casa lui, viața lui, din când în când se mai duce și el acasă, în concediu, nu poate sta lipit de birou. Atunci, Valerică se relaxează. Adică intră în vorbă cu colegii de birou, eventual iese cu ei la o bere, și începe să îi tragă de limbă. În principiu, dacă a mirosit că e rost de așa ceva, el este primul care aruncă urări orale despre „cretinul și incompetentul” de șef. Prin asta, oricine începe să se prindă că, în adâncul sufletului său, Valerică se visează șef în locul șefului. Dar pentru asta el nu are nevoie de concurență. Mai ales că, așa cum ziceam, el e mai puțin școlit și nici nu prea s-a obosit să se educe singur. În fond, el nici nu suportă intelectualii. Ei au ceva ce nu are el, iar ăsta este un motiv temeinic pentru ură.

Așa că trage tare ca să vadă cine scapă vreun semn de antipatie față de șef. Dacă se întâmplă asta, și se întâmplă inevitabil, Valerică plusează. Vine cu informații știute numai de el, le aruncă în discuție și încearcă să stoarcă tot ce se poate. Ce face apoi Valerică? Ați ghicit, se duce ață la șef. Și îi spune tot. Mai precis, raportează ce au zis ceilalți și, la asta, adaugă și ce a zis el, ca să fie sigur că șeful va fi oripilat. Evident, doar nu e tâmpit să se dea singur de gol. Pe astea le pune tot în cârca colegilor care habar nu au de ce începe șeful să se poarte urât cu ei. Nu au habar nici măcar ce a putut născoci ăsta. Când se prind de adevăr și se crucesc, e prea târziu. Cine îi mai crede?
Valerică vede dușmani peste tot. E inevitabil. Dar, știe că dușmanii trebuie ținuți aproape, până vine ocazia lui de a le da brânci. Nu vă mirați dacă Valerică vă recomandă cu bunăvoință să faceți niște lucruri. Spre exemplu, să îți iei câteva zile libere, că te suplinește el. El știe ceva ce tu nu știi. Că în zilele alea e mare nevoie de oameni la birou. El a aflat cumva asta înaintea ta, că asta e treaba lui. Apoi se va duce la șef și îi va spune că ești un iresponsabil, că el muncește din greu în locul tău și, atent cu finanțele firmei, va sugera mai subtil sau mai direct să ți se taie din leafă. Ba chiar să ți se taie de tot. „Nu-i mai dați, șefu`, banii ăstuia! Vă spun eu că ăsta nu are niciun chef de muncă. L-am citit de multă vreme. Să nu vă mirați dacă vă lasă baltă când vă e lumea mai dragă! Da`, dacă mă înțelegeți, puteți să le dați altora o mărire, un bonus, o atenție, dacă tot fac munca celorlalți”.
Ce nu știe șeful este că Valerică mai că te-a implorat să îți iei liber, de multe ori, „că doar nu are rost să te îmbolnăvești de nervi cu un șef incompetent care trage pe tine și care nu apreciază niciodată omul la adevărata sa valoare. Adică pe tine”. I-ai mai tras și tu țeapă lui Valerică, fără să îți dai seama, când i-ai promis că îl asculți și îți iei liber, dar te-ai răzgândit și nu ai mai plecat nicăieri. Nu face asta! Valerică e un om sensibil și poate face un atac cerebral când te vede acolo. Mai ales dacă a apucat să îl și avertizeze pe șef de posibila ta plecare.

Acum, e cazul să facem o paranteză. Nu toți șefii sunt atât de tălâmbi încât să creadă unul ca Valerică. Dar, în general, șefilor cu mai puțină minte în capul personal le place să fie periați. Iar Valerică e omul ideal pentru asta. Așa că, în cea mai mare parte, șeful și Valerică se regăsesc împreună mai peste tot. De când s-au inventat birourile și funcțiile de conducere. Amintiți-vă de Ghiță Pristanda!
Bun, să continuăm! Valerică trăiește pentru a lucra. În principiu, pe alții. Dacă îl pui în fața unui calculator, rămâne cu ghearele țepene ca în „Puiul” lui Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. Dacă îi dai o foaie și un pix, zici că e Zorro cu sabia. Dar, așa cum știm toți, într-o firmă cu 100 de angajați, 10 muncesc și restul trăiesc pe spinarea ăstora. Printre cei 90 este și Valerică. Valerică este bun, în schimb, la munci fizice, că astea nu necesită efort intelectual. El e primul care sare să care bagajul șefului, să îi ducă lucrurile la portbagaj, se oferă să îl ia cu mașina dacă șeful nu are carnet sau dacă nu are mașina la îndemână. În principiu, Valerică e gata oricând să își ajute șeful. Prompt și conștiincios.
Dar ce te faci dacă șeful are și el un șef mai mare? Sau un patron? Atunci, Valerică își calculează rapid șansele. Să se ducă „mai sus”? Să rămână „mai jos”? Ideea este că Valerică are un instinct teribil pentru a calcula astfel de riscuri. Dacă i se dă nas „de sus”, s-a cam zis cu șeful de jos. Dacă nu, atunci așteaptă ocazia oportună. Dar de ratat nu o ratează. Ca minionii ăia din desene animate.
În relațiile cu colegii, Valerică este teribil de curtenitor și de amabil, pare un prieten de nădejde, așa cum pare și cu șeful. Dacă a reușit însă să îi „ducă pe marginea cuibului”, Valerică uită complet cât a fost ajutat de ceilalți. Nu îi pasă. Scopul lui era să scape de concurență. Ați uitat? El e cel care îți dă ultimul brânci și nu uită să îi reamintească periodic șefului ce om rău a fost ăla dat afară sau care, pur și simplu, s-a săturat și a plecat singur. Nu de alta, dar șeful poate avea vreun moment de remușcare. Iar Valerică nu poate accepta slăbiciuni din astea. El este omul care nu are nimic de pierdut. Știe de unde a plecat, nu vrea să se întoarcă acolo dar, dacă o fi să se întâmple…intervine principiul „ce-am avut și ce-am pierdut?”.
Valerică trăiește într-o „lume rea”. Cei din jurul lui sunt precum puii mai slabi din cuib, trebuie aruncați ca să mănânce el cât mai bine. Îi sunt prieteni doar dacă Valerică are nevoie de ceva sau dacă se poate folosi de ei. Indiferent de situație, toți cei din jur sunt persoane dispensabile. El trebuie să fie „homo homini lupus”. Nu a auzit în viața lui de Plaut sau Thomas Hobbes. Dar și ție, dacă ai auzit dar nu știi să pui în practică, la ce îți folosește? El știe să pună în practică. Tu nu.

Încă ceva. Valerică, în principiu, nu are niciodată bani. Sau niciodată nu are de ajuns. În mintea lui, mai toți cei din jur au bani, mai ales șefii. De asta îi și urăște visceral. Dacă îl poți împrumuta, e numai lapte și miere. De obicei, nu vei mai vedea banii înapoi. El nu se poate bucura de succesul altora. El urăște orice persoană care accede mai sus decât el sau, mai ales, care poate accede acolo. Uneori, Valerică nici nu se sfiește să recunoască asta. Te va invidia și te va urî de moarte. Și va face tot posibilul să te tragă în jos. Abia când el are mai mult ca tine va fi și el cât de cât împăcat.
Valerică poate trece rapid de la o stare la alta. Mai precis, dacă Valerică s-a purtat respectuos cu tine, dacă ți-a vorbit decent (atât cât poate el), nu te flata singur, ai mare grijă la propriul spate! Dacă Valerică simte că nu se mai poate folosi de tine, el devine brusc teribil de arogant, grobian, te va jigni gratuit ori de câte ori are ocazia, într-un cuvânt, se va purta execrabil. Căci, în fond, atât poate el să înțeleagă lumea. Valerică își va schimba brusc opinia despre tine dacă vede un singur semn de nemulțumire din partea șefului. El are întotdeauna aceleași opinii cu ale șefului. Imaginează-ți un câine maidanez care și-a găsit stăpân. Ăla e Valerică.
Valerică mai e convins că, deși a fâsâit rău treaba cu școala, nu are nevoie de ea. El știe deja tot ce are nevoie să știe ca să meargă înainte. El are o părere despre orice. În general, e una cretină rău. Dar Valerică e vocal. Și asta e suficient pentru a-i acoperi pe cei care mai știu câte ceva. În plus, un om cu bun simț va încerca să evite discuțiile cu Valerică. Dar nu te va lăsa el. Va încerca să te convingă de adevărul lui. Iar dacă te miroase că îl privești cu compătimire pentru felul lui de a fi, adio și n-am cuvinte, ești dușmanul lui pe viață.
Și mai este o situație. Uneori, Valerică poate ajunge și el pe o funcție de conducere. Una mai mică de obicei. Că are un subaltern sau zece, Valerică nu îi va lăsa niciodată să uite asta. De acolo, se cam termină orice muncă pentru Valerică, nu că ar fi făcut vreo mare brânză intelectuală nici înainte. Vor munci alții pentru el. El va avea de acum timp să se concentreze pe ce știe mai bine. Să meargă mai sus. Pentru asta, de obicei, „îi montează” pe subalterni contra șefului de pe treapta imediat următoare. Ce se întâmplă rău se întâmplă din cauza ăluia. El nu e niciodată vinovat. El e un om „între oameni”. El știe durerile celorlalți, căci și el a plecat de jos. Ce nu știți voi este că, în sinea sa, le savurează. Adesea, el le subliniază celorlalți, șoptit, cât de bine le va fi dacă ajunge el un șef mai mare. Cum spuneam anterior, asta va încerca să le insufle „și șefilor de mai sus” dacă i se dă nas.
Ca să încheiem, Valerică nu este neapărat un singuratic. El are nevoie de aliați. De o haită. În general, cei pe care îi adună în jurul lui sunt oameni pe care îi poate domina el intelectual. Adică din ăia care nici în recreații nu făceau mare brânză. Valerică simte teribil persoanele care „îl miros”. Normal că simte, că doar cu asta se ocupă el. Să miroasă slăbiciuni, defecte și să vadă cum le poate folosi în avantajul său. Poți lesne să îți dai seama când „s-a prins” că „te-ai prins” ce hram poartă. Nu poate disimula furia și ura. Uneori, face spume la gură când te vede, la propriu, scrâșnește dinții iar sprâncenele mai au puțin și se unesc cu vârful nasului. Din momentul ăla, poți fi sigur că va face totul ca să scape de tine.
La final, dacă lui Valerică îi merge totul uns (dar în 99% dintre cazuri nu îi merge), departamentul, compania sau întreprinderea în care a acces el va ajunge pe butuci. Sau undeva pe sub nivelul mării. Toți cei competenți au fost eliminați deja. Peste o masă de idioți, tronează Valerică. Iar dacă vasul începe să ia apă serios, Valerică va fi printre primii care se va salva. Că doar nu a ajuns acolo, cu atâtea sacrificii, ca să te salveze pe tine sau ca să te salvezi tu singur înaintea lui. Pârlitule!
Sursa foto: Imdb, wikimedia commons, you tube
0 comments on “Personaje pe care le întâlnești într-o viață de om – partea întâi (Valerică)”Add yours →